Constantin Istrate, torţionarul de la Penitenciarul Gherla, deconspirat. El a ajuns să locuiască în județul Timiș

Data publicării:
istrate

Constantin Istrate are acum 88 de ani şi îşi trăieşte bătrâneţea undeva la tara în județul Timis. Printre supravieţuitorii lagărelor comuniste este cunoscut însă drept unul dintre cei mai cruzi torţionari ai regimului comunist. Cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului îi atribuie nu mai puţin de 217 crime.

În 1954 a ajuns la penitenciarul Gherla, unde ani de zile a îndeplinit funcţia de adjunct al comandantului. Constantin Istrate se ocupa direct de reeducarea deținuților politici. Printre aceştia şi Paul Goma, ale cărui mărturii despre brutalitatea torţionarului sunt zguduitoare.

"Istrate era un adevărat „om de gol", cu reflexe proaspete şi rapide, inteligent, derutant. Degeaba vedeam pantofii negri, lustruiţi, pornind, pornind spre mine: mă feream prea devreme sau prea târziu sau îmi feream un loc, dar lovitura se ducea în altă parte, fulgerător. Nu mă puteam apăra de el. Şi lovea numai la articulaţii: coate, umeri, noadă, genunchi, glezne. Nici o lovitură ratată...", spune Paul Goma în volumul "Gherla”.

Octavian Bjoza, condamnat pe motiv că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie paramilitară şi încarcerat la Gherla, l-a cunoscut bine pe Constantin Istrate. Păstrează şi acum în minte figura imperturbabilă a călăului în momentul în care îşi lovea vicitimele.

Foştii subalterni încearcă şi acum să îi acopere actele de violenţă. Ion Lazăr a fost gardian la penitenciarul Gherla are un mod aparte de a vedea modul brutal în care erau trataţi deţinuţii politici.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a solicitat deja Parchetului General începerea urmăririi penale a lui Constantin Istrate pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

reporter: Dan Codre
operator: Cristi Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...