Criza deşeurilor | 50 de localităţi afectate

Data publicării:
gunoi

Situație fără precedent în Timiș. Mii de oameni stau efectiv cu gunoiul la ușă pentru că operatorul de salubritate nu ridică deșeurile din tomberoane. Situația persistă de câteva săptămâni în zeci de localități din județ. La mijloc sunt probleme de ordin financiar, spun primarii, pentru că firma care a câștigat licitația în toate localităţile acestea nu și-a mai plătit oamenii de două luni. Angajații sunt fie în grevă și nu ridică gnoaiele, fie au fost nevoiți să își ia concediu fără plată. În tot acest timp, localnicii stau cu deșeurile neridicate.

Problema gunoaielor persistă de câteva săptămâni în județul Timiș. Tomberoanele localnicilor nu sunt golite, iar imaginea de pe străzi este dezolantă.

„Stăm cu gunoiul în curte, îl scoatem iar în băgăm înapoi înăuntru R: Ca ultimă soluție ce veți face cu gunoiul? Îi dăm foc, îl ducem și îi dăm foc unde putem."

"Angajații firmei de salubrizare nu și-au primit banii sau au fost nevoiți să își ia concediu neplătit. Astfel că tomberoanele sunt pline, iar localnicii au așezat lângă și saci de gunoi menajer", Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24. 

"Păi atunci de ce s-au angajat? Că am făcut un contract. Dar ei trebuia să anunțe să fo venit cum au venit la contract că venea la fiecare ușă cu reprezentantul primăriei cu ei, punea să semnezi mai mult ca și când te căsătorești îți punea 70 de exemplare."

Dacă problema nu va fi rezolvată, localnicii spun că se vor ocupa singuri de deșeuri.

"De două săptămâni. Și cum stați? Păi cum stăm, cu bidoanele, tomberoanele pline. De ce suntem noi d evină? Noi am achitat la firmă costul pentru strângerea gunoiului."

În căutare de soluții, primarii din tot județul s-au întâlnit la Timișoara.

"Străzile sunt pline cu pubele, containerele dintre blocuri nu sunt golite și de aceea am venit aici, de aceea suntem atât de vehemenți pentru că este o situație dezastruoasă. Noi am rămas cu gunoaiele pe străzi, iar acum când noi discutăm sunt într-un blocaj total", explică Dănuț Groza - primar Sânicolau Mare.

Edilii sunt revoltați și vor să rezilieze contractul cu firma care nu își face treaba.

"Noi am dat un vot de principiu pentru rezilierea contractului cu această firmă urmează niște pași legali pentru că sigur vor fi procese să nu se piardă aceste procese pe formal și să fim foarte bine acoperiți juridic pentru acest lucru. Ei au găsit tot felul de scuze care nu stau în picioare firma nu și-a plătit angajații, nu și-a plătit chiriile, nu a plătit groapa de gunoi" , spune și Petru Filip - primarul orașului Ciacova.

Nimeni nu știe, însă, când se va rezolva problema.

"Avem un timp când preconizăm așa o rezolvare a acestei crize? Noi sperăm că destul de repede pentru că situația este destul de încărcată", a răspuns Romeo Ursu - director executiv ADID Timiș.

Reprezentanții companiei care gestionează deșeurile nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere. În această situație sunt peste 50 de localități din județul Timiș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Recordul Adrianei Iliescu, la un pas de a fi doborât de o femeie din Italia. La ce vârstă înaintată a devenit...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...