Curent mai ieftin. Primăria Hunedoara a participat la o licitaţie pe Bursa Română de Mărfuri

Data publicării:
curent

La ultima licitaţie pe bursă la care a participat, în urmă cu doi ani, Primăria Hunedoara a obţinut un preţ de 268 de lei pe megawat. Acum, la o nouă licitaţie, administraţia locală a reuşit să obţină un tarif mult mai mic, de numai 133 de lei și 83 de bani pe megawat. Economia pe care municipalitatea o va face într-un an de zile este de mai bine de 760.000 de lei.

”Aceşti bani îi vom aloca pentru investiţii, avem în momentul de faţă două lucrări mari în derulare, e vorba de ştrandul municipal şi de reabilitarea stradală”, precizează Viorel Arion, primarul din Hunedoara.

”Lucrările la ştrand costă 700.000 de lei. Cu economiile făcute din reducerea facturilor la curent primăria va putea să acopere integral această sumă şi nu va mai fi nevoită să apeleze la împrumuturi bancare”, spune Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Un preţ mai mic pentru megawat înseamnă facturi mai mici pentru iluminatul public, pentru şcoli, grădiniţie, dar mai ales pentru spitalul municipal. Cele 200.000 de lei pe care conducerea spitalului estimează că le va economisi se vor îndrepta către achiziţii de aparatură medicală performantă.

”Chiar în acest moment ne dorim achiziţionarea unui nou computer tomograf şi această sumă va merge evident acolo, nu este o sumă suficientă, dar vom completa şi cu alte sume”, ne-a declarat Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului Municipal Hunedoara.

Localnicii cred că liberalizarea pieţei energiei este un lucru bun, atâta timp cât se pot obţine preţuri mai mici. Hunedorenii au şi sugestii pentru folosirea sumelor rămase din economii:
”Să nu mai fie atâtea buruieni, să fie flori, să se păstreze curăţenia oraşului”, - Reparaţii la străzi ar mai fi nevoie? ”Neapărat, mai ales la străzile dintre blocuri”,
”Parcuri pentru copii, aia e foarte important, parcuri, şi alei pentru biciclete, role”.

Contractul cu noul furnizor de energie electrică va intra în vigoare din 1 august.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...