De trei zile, în greva foamei

Data publicării:
greva foamei ep 3

Cu corturile montate în fața primăriei din Berzovia, de trei zile oamenii încearcă să convingă autoritățile că drumurile au nevoie de reparații.

„Oamenii se plâng și spun că deși nu au drumuri, în toate cele trei zile de protest primarul i-a monitorizat de pe camerele de supraveghere, în loc să stea de vorbî cu ei” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Așa că, azi, oamenii au dat buzna în biroul edilului care de peste 20 de ani se află la cărma localității.

„Unde e piatra? La dumneavoastră în Fizeș... Domnule, consider că sunt sechestrat alături de dumneavoastră aici”, susține primarul.

Cum primarul a dat bir cu fugitii, localnicii s-au hotarat sa continue greva foameni, desi azi i-au anuntat pe medici ca va fi ultima zi de proteste.

„Stăm de trei zile aici. [Fără mâncare?] Fără mâncare, fără nimic”, spune unul dintre localnici.

„Fac grevă pentru copiii mei și nepotii mei. Și sunt bolnavă și cu inima și mă duc cu fizeșenii mei unde se duc ei”, spune o săteancă.

„Protestatarii au fost monitorizați în fiecare zi , tot la interval de 12 ore de un echipaj al ambulanței. Li s-au verificat valorile tensiunii arteriale, glicemie, puls”, a precizat Adrian Truică, de la Serviciul de Ambulanță al județului Caraș-Severin.

Consiliul Județean Caras-Severin a  facut azi un control la Primăria din Berzovia și le-a promis oamenilor că drumurile vor fi incluse într-un proiect viitor de infrastructură.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...