Descoperire arheologică de senzație în mijlocul Timișoarei: pipele cu care timișorenii fumau acum mai bine de patru secole

Data publicării:
descoperiri arheologice prima
descoperiri arheologice 01-1
descoperiri arheologice 01-1


O echipă de arheologi din Alba-Iulia studiază acum tunelul de canalizare din perioadă habsburgică ce nu va putea fi conservat.

La doar câțiva pași distanță arheologii au descoperit o casă din Evul Mediu. Construită din lemn, în locuință au fost scoase la lumină pipele cu care timișorenii fumau acum mai bine de patru sute de ani.

Săpăturile arheologice vor continua pe străzile Lucian Blaga, Griselini și Eugeniu de Savoya.

Au ieșit la iveală nu numai pipe, ci și oale, vase ceramice, monede, dar şi o bucată dintr-un candelabru de sticlă

Săpăturile din Piața Libertății scot la lumină noi detalii cu privire la cei care au ocupat Timișoara Cetate, înainte de dominația habsburgică. Obiecte tipice pașalâcului turcesc, precum baia turcească, sunt scoase din pământ, în fiecare zi, de cei care sapă adânc în piață.

Iar aceștia au lăsat multe lucruri în urmă. 30 de pipe au fost găsite în apropierea băilor turcești. Frumos decorate, unele aveau chiar și inscripții scrise în arabă, dar traducerile încă nu au fost făcute. Alte obiecte, precum oale, vase ceramice, monede, dar şi o bucată dintr-un candelabru de sticlă au fost, de asemenea, curățate. Acestea urmeză să fie trimise la Muzeul Banatului, pentru a fi cercetate amănunțit. 

Reporter: Ioana Sapianu / Vlad Ungar
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Lenny Kravitz, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Nu am mai avut o relație serioasă de nouă ani!”
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...