Elevii de clasa a VI-a, evaluaţi. Cei mai mulţi dintre elevi s-au simțit depășiți de subiecte

Data publicării:
evaluare

Timp de 40 de minute elevii claselor a VI-a au trecut de la întrebări despre plante și animale, la probleme de geometrie și, în final, la cerințe legate de volum sau densitate. La finalul testului, cei mai mulţi dintre elevi s-au simțit depășiți de subiecte: ”Nu a fost uşor, a fost greu. De ce? Au fost mai multe lucruri pe care noi nu le-am învățat și n-am știut și la Matematică a fost greu”, ”Mi s-au părut foarte grele, au fost unele chestii pe care nici măcar nu le-am învățat și ni le-au dat și chiar ne-au surprins. La Biologie a fost mai greu, ni s-au cerut explicăm cum sunt animalele în mediul lor”.

Unii elevi au fost sinceri și au recunoscut că nici nu au dat importanță evaluarii, mai ales că rezultatele nu vor fi trecute în catalog: ”A fost puțin cam greu, pentru că nu prea am învățat”.

Subiectele la Biologie, atât de criticate de elevi, sunt văzute însă cu alți ochi de dascălii lor de la clasă, care spun că dacă ar fi învățat, cerinţele ar fi fost floare la ureche pentru oricine. ”Sunt subiecte ușoare, abordabile, materia a fost parcursă și elevii nu ar trebui să aibă dificultăți”, spune Ofelia Oglavie, profesor Biologie în cadrul Liceului „J.L.Calderon" Timișoara.

În schimb, în cazul Fizicii, materie predată din clasa a VI-a, ar putea exista o explicație pentru lacunele elevilor. ”Nu am primit de la Minister limita de materie. Deci noi a trebuit să ne gândim, facem ultimul capitol sau nu îl facem, deci nu am știut până unde să pregătim elevii pentru acest examen”, afirmă Katalin Mihancea, profesor Fizică în cadrul aceluiași liceu.

Doar trei profesori se vor ocupa de corectarea testelor. ”Munca este oricum enormă, fiecare profesor va corecta partea care țin de disciplină și în rest raportul va fi unul comun pentru fiecare elev, conținând observații legate de fiecare disciplină în parte”, afirmă Dana Margău, profesor de Biologie în cadrul Liceului „J.L. Calderon" Timișoara.

”Acest lucru se face în vederea întocmirii unui plan de recuperare, care probabil va fi pus în aplicare de anul viitor, astfel încât copiii să își poată acoperi eventualele lipsuri”, precizează Livia Aldulescu, directorul unității.

La final, peste raport se pot uita și părinții. Se vor face şi ședințe în care se va discuta despre cât de pregătiţi sunt copiii lor. La evaluarea națională pentru clasa a VI-a au participat peste 5.200 elevi din județul Timiș, înscriși în 142 de unități școlare.

reporter: Raluca Popa
operator: Tiberiu Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...