Fântână-soare... în cartierul Soarelui din Timişoara

Data publicării:
fantana prima

Odată ce a fost pusă în funcţiune, fântâna a umplut de lumină şi culoare cartierul Soarelui. ”Cred că era nevoie de ea”, - De ce? ”Atrage multă lume și este foarte frumoasă”, ”Ar fi frumos, să meargă așa. E un lucru care într-adevăr, e unic în Timișoara, și cred că și în țară, nu cred că mai există așa ceva”, ”Pentru zona Soarelui chiar suntem bucuroși, nu știu în alte cartiere, dar la noi se face, intens”, spuneau privitorii.

Potrivit autorităților, firma care a executat lucrarea a mai realizat astfel de fântâni și în Barcelona. Iar edilul orașului promite că acest concept de amenajare nu va fi singular. Investiții noi de tipul acesta vom avea fără îndoială, în anul 2015, în anul 2016 și în alte cartiere ale orașului. Fântâna va funcționa până când se lasă frigul și va avea un program redus ca să nu producă zgomot pentru cei care locuiesc aici”, spunea Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Fântâna are 17 programe, iar culorile în care se scaldă apa sunt: roșu, galben, portocaliu și alb. Şi pentru că iarna se apropie, autoritățile se gândesc să transforme spațiul în patinoar când va da frigul.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Bebe Rexha, ținta unor noi incidente pe scenă, în Wisconsin: „Nu trebuie să se ajungă aici”. A fost nevoie de...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Ce se întâmplă cu 1.500.0000 pensii ce ar trebui să scadă la recalculare. Mesajul ministrului muncii
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia