Femei în uniformă. 19.000 de femei lucrau în 2013 în structurile MAI

Data publicării:
femei in uniforma prima

Așa începe o zi pentru una dintre angajatele Poliției de Frontieră din Timișoara. Are aproape treizeci ani, iar pe lângă acțiunile operative la care ia parte lucrează și sub acoperire. Îi protejăm identitatea și îi spunem Irina după ultimul nume de cod.

”Din punctul meu de vedere este periculos, având în vedere că lucrăm cu tot felul de oameni care, unii dintre ei, sunt certați cu legea, dar sunt organizată și disciplinată în ceea ce fac”, spune Irina.

Asta o ajută pe Irina ori de câte ori se confruntă cu infractori periculoși: ”Mă trezesc dimineața, îmi duc fetița la grădiniță după care vin la serviciu și îmi intru în sarcinile din ziua respectivă”.

A învățat să fie gata în doar câteva minute atunci când primește semnalul că va pleca într-o nouă misiune, iar când îmbracă uniforma și își pune cagula simte că trăiește cu adevărat: ”Pentru mine, înseamnă totul dragostea de țară, caracter, putere și voință, răbdare. Odată cu intrarea mea în Poliția de Frontieră s-au schimbat foarte multe în viața mea, dar pe mine m-a bucurat lucrul acesta”.

”Stai că te împușc. Culcat!” La Gruparea de Jandarmi Mobilă din Timișoara lucrează patru femei, iar cea mai tânără dintre ele are doar 21 de ani. Alina Duică e tănără, ambițioasă şi a știut mereu că vrea să poarte uniforma de jandarm.

”Iubesc ținuta militară, am iubit-o încă de când eram mică. Să fii femeie în sistemul ăsta e o provocare, să știi că pleci în misiune cu 7, 8, 10 bărbați sau poate mai mulți și tu să fii femeia, dar știind că ei te ajută și tu îi ajuți, că te apreciază și îi apreciezi, asta înseamnă mult”, mărturisește sergent major Alina Duică.

Deși se antrenează mult și are de a face cu răufăcători în fiecare zi, Alina recunoaște că împlinirea vine tot de la oameni: ”În momentul în care rezolvi o situație, iar cetățeanul mai vine și îți și mulțumește că l-ai ajutat te face să te simți împlinit”.

În anul 2013, aproximativ 19.000 de femei lucrau în structurile MAI.

Reporter: Vlad Ungar
Operatori: Viorel Jiva, George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...