Gara de Nord din Timișoara, de la degradare la renovare. A fost alocată suma de 400.000 de lei, bani de la bugetul CFR

Data publicării:
gara prima

După ani de amânări și tergiversări, a început renovarea Gării de Nord din Timișoara. Zilnic se lucrează în zona caselor de bilete, iar cosmetizări vor suferi şi faţada, şi sala de aşteptare.

Inițiativa aparţine companiei CFR, care în anul 2005 a mai avut o încercare de restaurare a clădirii, cu fonduri europene. Fonduri care au fost pierdute din cauza unui litigiu cu firma de costrucții cu care încheiase contractul.

De la an la an, gara s-a degradat tot mai mult. Tencuiala a căzut de pe pereţi, geamurile sparte nu au mai fost înlocuite, iar murdăria este la ea acasă. Lucrările de renovare au început însă vor fi unele parţiale. Toaletele şi supasajele interioare vor rămâne la fel.

Tocmai din această cauză, sutele de călători care ajung în gară, evită să folosească pasajele subterane și aleg să treacă peste liniile de tren: - De ce ai trecut peste liniile de tren şi nu ai mers prin subpasaj? ”Mi-e frică să merg pe acolo. E cea mai urâtă gară. Sincer. Speră să se renoveze”, ”Coparativ cu alte gări este urâtă”, ”Eu vin de la Botoşani. Îmi pare puţin mai veche Gara de la Timişoara. Dar e bună şi asta”.

Iar amenzile și somațiile aplicate de Primăria Timișoara pentru aspectul degradat i-au convins pe reprezentanţii CFR că trebuie să ia măsuri.

”Au fost controale din partea autorităţilor vizavi de aspectul interior şi exterior. Am luat hotărârea ca poarta de intrare în zona de Vest a ţării, adică în Timişoara şi în Banat să arate într-un mod în care ar fi normal să arate toate clădirile”, spune Alexandru Simu, directorul Regionalei CFR Timişoara.

Pentru renovarea fațadei interioare și exterioare și a sălii de așteptare, CFR a alocat 400.000 lei.

Construită în urmă cu 115 de ani, Gara de Nord arăta cândva ca o bijuterie arhitecturală. Clădirea a fost distrusă aproape în totalitate în timpul bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial. Ultima renovare completă a fost făcută în anii '80.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Rita Ora dezvăluie secretul mariajului cu regizorul Taika Waititi. Ce îi ține împreună, deși amândoi au un...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
România și Lituania, centre de arme și muniție ale UE împotriva Rusiei. Ajung pe frontul din Ucraina
Digi FM
Cel mai bătrân român a împlinit 111 ani. Ce aliment neobișnuit mănâncă bărbatul care a doborât mai multe...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Filmul care învinge pelicula „Furiosa”, bine primită de critici, dar nu și de public, într-un alt weekend cu...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat