Hora mare, pe motoare! Motocross, adrenalină, spectacol total la Șag

Data publicării:
motocros 2-1

Provocarea nisipului n-a cunoscut vârstă. Cel mai tânăr competitor - Cristian Marinescu - are numai opt ani, iar jumătate sunt deja petrecuţi pe motor. Veteranul competiţiei are 56 de ani. Alexandru Enceanu a adunat patru decenii de experienţă şi aleargă cot la cot cu cei pe care i-a învăţat să conducă o motocicletă.



”Marele meu adversar este unul dintre foştii mei elevi, care acum a împlinit 40 de ani, ca să intre în clasa de veterani. El este ultimul venit, cel mai tânăr veteran, eu aş fi cel mai în vârstă”, a declarat el pentru Digi24 Timișoara.

Gagyi Peter, pilot de motocross, ne mărturisește: ”Ne duelăm de parcă nici nu ne-am cunoaşte. Când pui casca sus şi porneşti motocicleta sau maşina, nu ești nici tată, nici mamă”.

Adrenalina a atins cotele maxime odată cu intrarea în concurs a piloţilor de la clasa MX1. De cinci ori campion al României, Mihai Stoichescu a fost omul zilei. I s-a rupt schimbătorul de viteze după doar două ture de circuit, dar asta nu l-a împiedicat să câştige cursa şi să mai facă şi spectacol. ”E adrenalina, e nebunia când eşti în faţă. E o chestie să te detaşezi de tot, să te dai relaxat, ca şi cum te-ai da singur”, spune Mihai Stoichescu.



Cea mai animată cursă a fost cea de quad-uri. 23 de piloţi din Ungaria, Bulgaria şi România s-au înscris la start.
Gazdele şi-au luat partea leului. Vicecampionul est-european Răzvan Irimescu a câştigat cursa după ce tot el a pus la punct şi circuitul. ”Având în vedere că e circuitul de acasă, pentru mine e mai uşor, că îl ştiu. Lucrez la circuit de o lună de zile, aproape în fiecare zi aici, am început cu buldozer, udat, tras, e greu să organizezi singur”, afirmă el.

Cupa motocross este doar prima competiţie organizată în acest an pe circuitul de la Şag. În toamnă, aici va avea loc şi o etapă de campionat naţional.

Reporter: Ionuț Suciu
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...