Hrană sănătoasă, la un click distanţă

Data publicării:
hrana click


„Această brânză este făcută în luna noiembrie cu 100 de litri de lapte. Normal, o vindem la cel puțin 8-9 luni, tot timpul lumea ne cere. Și când spunem vedeți că mâine avem brânza vedetă, noi o numim așa, brânza vedetă, cred că în 3-4 ore deja e comandată”, povestește Adriana Formenti, producător de brânzeturi.

Ferma Adrianei Formenti din Sârbova, o italiancă îndrăgostită de România, este una dintre cele 3 din judeţul Timiş care fac parte din platferma.ro. Aici se produc  lactate din ingredinte 100% naturale. Săptămânal, sute de bucăți de brânză Sârbova, Tondello, Tomasar sau Ricotta, produse cu mirodenii din propria grădină, iau drumul Timișoarei, unde sunt cei mai mulți clienți.

„Produsele sunt fantastice, oricum noi suntem îndrăgostiți de Italia și m-am bucurat foarte mult să descopăr Strachino aici”, spune Victoria Borbely, cumpărător.

Portalul platforma.ro prezintă gospodăriile care produc pentru piaţa locală şi naţională, de la microferme la început de drum, la cele cu tradiţie. Ideea  a apărut în judeţul Braşov şi îi aparţine Adei Ţeicu.

Am încercat să le avem din toate părțile, la început am dat pur și simplu mail celor pe care i-am văzut eu că se pretează, că sunt cât mai naturali. Ei au fost foarte deschiși, toți au fost foarte deschiși. Eu mă gândesc că proiectul ar fi trebuit să fie făcut de România în sine. Am tot așteptat o chestie de genul ăsta, am tot vrut să o văd, am pus mâna și am făcut-o”, explică Ada Țeicu, inițiatorul platferma.ro.

Prin intermediul Platferma, clienții pot vedea cu ochii lor drumul produselor din gospodărie, în farfurie.

„Ei sunt foarte deschiși, te duci la ei în bătătură, îți arată fiecare lucru unde este, îți dă să guști, te invită, nu pleci cu mâna goală. Adică e ca la bunica. Nu știu cum a uitat lumea lucrurile astea”, continuă Ada Țeicu.

Odată ajunși pe harta națională a microfermelor, așteptările sunt mari pentru micii producători

„Sperăm într-un fel să ne ajute să mărim puțin clientela. Cred că este această posibiliate. Produsul nostru este tot mai căutat de persoane care au dorința să mănânce ceva făcut cu grijă și natural”, continuă Adriana Formenti, producător de brânzeturi.

Platferma.ro a apărut din nevoia de a știi unde mai găsim încă hrană sănătoasă, crescută natural. Producătorii care vor să facă parte din acest program se pot înscrie gratuit, însă selecţia este făcută numai după ce iniţiatorii portalului se asigură, personal, că produsele respecta standardele impuse.

Reporteri: Alexandra Marian, Ruxandra Morar

Operatori: George Ștefăniță, Dan Dascălu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...