Iluminat inteligent în Caransebeş

Data publicării:
iluminat inteligent


Pe lângă faptul că au un consum redus, pe timpul nopţii corpurile de iluminat îşi reduc consumul cu 40%, după un program prestabilit de echipa de români angajaţi în Olanda.

„Între orele 23.30 şi 4.30 să scădem intensitatea luminoasă. Până în 23.30 au considerat ca fiind ore de vârf plus marjele de eroare. Iar dimineaţa, după 4.30, lumea începe să plece la serviciu”, a spus Ioan Dorca, şeful atelierului de iluminat public.

În 2014 au fost montate 90 de corpuri de iluminat de probă. Pentru că investiţia părea una promiţătoare, anul acesta s-a trecut la implementarea proiectului.

„298 de lămpi sunt în total montate şi reducerea de curent în perioada în care se face dimarea este de 60, 70 la sută. Fluxul luminos în schimb se reduce doar cu 40%. Deci este o lumină uşor pală, de noapte, în perioada în care nu se circulă foarte mult”, a spus Ştefan Gheorghe, directorul serviciului public de întreţinere şi reabilitare.

„Este în folosul nostru, al cetăţenilor, deoarece toate plăţile se fac tot din impozitele pe care le plătim noi”, este de părere un localnic.

De anul viitor, în bază unui nume de utilizator şi a unei parole, angajaţi ai primăriei vor putea controla intensitatea luminii de pe smartphone sau tabletă.

Pentru iluminatul inteligent au fost alocaţi bani din bugetul local. „Investiţia este de 550.000 de lei. În cinci ani şi trei luni de zile este amortizată integral”, a spus Filip Strejariu, viceprimarul oraşului Caransebeş.

Pentru anul 2016, edilul din Caransebeş vrea să atragă fonduri europene pentru a transforma integral iluminatul public în „iluminat inteligent”.  

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Anya Taylor-Joy, alegere vestimentară mai mult decât îndrăzneață. Rochia mini din piele a lăsat-o aproape de...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta