La joc, după mai bine de jumătate de an

Data publicării:
catalin doman


„Îmi era dor de fotbal, vin după o perioadă grea, de șase luni. Singura mea dorință e să fiu sănătos, să reintru în circuit, pentru că îmi lipsește fotbalul foarte mult”, povestește Cătălin Doman.

„A revenit după accidentare, sperăm să îşi revină şi să convingă antrenorul principal”, explică și Octavian Benga, antrenor secund ACS Poli Timișoara.

Deși a jucat aproape o oră în amicalul cu Național Sebiș, Cătălin Doman nu evolează la capacitate maximă. Recuperarea mijlocașului decurge însă mai repede decât cea a vârfului Pedro Henrique, care va intra în programul normal al echipei peste doar două săptămâni.

„Încă nu sunt sută la sută, trebuie să intru treptat în ritm, mai sunt nişte etape de parcurs, sper ca pe la jumătatea play-out-ului să fiu apt sută la sută”, mai spune Doman.

„Sunt deja 6 luni şi jumătate de când s-a operat, doctorii i-au recomandat încă 10 zile să se antreneze separat aşa că probabil în 15 zile va intra în progrmaul normal, pentru că, am şi vorbit cu el, nu simte nicio durere, totul decurge conform programului dat de doctor”, completează antrenorul secund al timișorenilor.

Alți trei jucători iau calea Turciei cu probleme medicale. Cristian Scutaru a suferit o entorsă la antrenamente, Robert Elek a fost menajat din cauza unor dureri la spate, iar Dorin Goga nu este încă refăcut după accidentarea suferită în timul campionatului. ACS Poli pleacă mâine în cantonamentul din Antalya, până pe 2 februarie, timp în care vor susține și patru partide de verificare.

Reporter: Claudiu Sav

Operatori: Adrian Ionescu, Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...