Liceul „N. Lenau”, fără autorizație de funcționare

Data publicării:
lenau fara autorizatie

Lucrările de reabilitare a Liceului Nikolaus Lenau au început în 2013. Interiorul, cu bani de la Uniunea Europeană, iar exteriorul, cu fonduri primite din Germania. După mai multe amânări însă, nemții au retras finațarea, așa că fațada veche de un secol e acum un pericol, spun reprezentanții unității de învățământ. 

„A căzut, efectiv, o bucată de cărămidă lângă o doamna profesoară care de jos a ricoșat într-o mașină”, explică Adriana Miloș, administratorul Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara.

„Riscurile sunt foarte mari deoarece acea tencuială era o cămășuță care proteja foarte bine clădirea”, spune și Valentin Luca, arhitect.

Lucrările în interiorul școlii ar fi trebuit finalizate la sfârșitul anului trecut. Nu s-a întâmplat aşa, iar probleme se văd.

„Sunt crăpături de un centimetru, se vede șapa prin crăpăturile parchetului.  [Ați folosit vreodată sala de sport?] Păi în condițiile astea Dacă se agață cineva cu pantoful acolo e deja accidentat. [Există în momentul de față?] Autorizația, nu”, admite Elena Wolf, directorul Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara.  

„Dascălii se plâng și spun că în proiect sunt prevăzute prea puține prize așa că, de pildă, în laboratorul de informatică a fost nevoie să aducă prelungitoare pentru ca orele să poată avea loc” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Autoritățile spun că de vină pentru situaţia în care se află unitatea de învăţământ este proiectul prost întocmit, asta, deşi a fost inaugurată la începutul acestui an.

„Pe răspunderea mea funcționează, da. La Liceul Lenau poiectul este momentan stopat și probabil îl vom duce mai departe ... pe venituri proprii”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Aproximativ 300 de elevi învață în spațiul fără autorizație de funcționare. Herta Muller și Stefan Hell, laureați cu Nobel, sunt amândoi absolvenți ai Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...