Lobby pentru transplant, la Arad

Data publicării:
icon lobby pt transplant221014

Miron Băjan are 47 de ani şi a venit la Arad tocmai din Mangalia. După cinci ani de dializă, în anul 2004, un prieten apropiat i-a donat un rinichi şi i-a schimbat cursul vieţii pentru totdeauna.

"Eu am avut norocul să am transplant de la donator viu dar am foarte mulţi colegi care se simt extraordinar de bine, cu ani mult mai mulţi decât mine, care au primit organ de la pacienţi aflaţi în moarte clinică. Deci nu pot să zic decât că e ceva pozitiv!", ne-a declarat Miron Băjan.

Alături de Miron Băjan, la întâlnirea de la Arad au venit şi alte persoane care au beneficiat deja de beneficiile unui transplant, dar şi medici şi reprezentanţi ai bisericii ortodoxe.

"E o altă viaţă! Simţim că ne-am născut a doua oară. Făcând dializă suntem tot timpul legaţi de acel aparat şi dializa creează şi alte efecte adverse", ne spune un alt beneficiar al unui transplant.

"Până când nu se vor uni toate forţele la nivel de Minister al sănătăţii, Ministerul Învăţământului, Biserica şi noi pacienţii, beneficiari ai operaţiei de transplant, ca să facem un front comun de informare cu un caracter continuu şi pe o perioadă mai mare de timp nu vom reuşi să cuprindem şi să dezvoltăm cât mai mult această activitate", declară preşedintel2 Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache.

Alături de informarea publicului, cei prezenţi la întâlnirea de la Arad au căzut de acord că există şi alte probleme care trebuie rezolvate înainte ca România să poată să se înscrie în rândul ţărilor care folosesc în mod frecvent transplantul în tratarea bolnavilor. Deloc surprinzător, în rândul românilor cea mai mare problemă legată de transplant în acest moment, ţine de poziţia bisericii.

"Comisia de bioetică a Bisericii Ortodoxe Române a formulat o rezoluţie privind acest transplant de organe. Sunt într-adevăr şi păreri contra, şi pro, însă opinia noastră este că (musca) 08.30 în anumite condiţii acest transplat de organe se poate face", spune preotul Gabriel Mariş, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

dr. Viorel Pâtea Iancu - coordonator de transplanturi: "Atât timp cât nu ne putem cupla la sistemul european nu putem spera într-o creştere reală şi decentă a numărului de pacienţi transplantaţi orişicât ne-am chinui noi".

75% dintre bolnavii din România aflaţi pe listele de aşteptare au nevoie de un transplant renal. Datorită campaniilor întreprinse în anii trecuţi, ţara noastră a ajuns în 2013 între primele ţări din Europa în ceea ce priveşte prelevarea de organe de la persoane aflate în moarte cerebrală.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor Web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...