Ministerul Educației, ținta scrisorilor de Crăciun 

Data publicării:
scrisorri minister

În opt facultăți din Timișoara s-au amplasat standuri unde fiecare student îi poate scrie ministrului cum și-ar dori să arate educația universitară și ce măsuri cred că ar trebui să ia autoritățile ca să crească șansele studenților de a-și găsi un loc pe piața muncii după absolvire

„Cinci. Adaptarea orarului la nevoile fiecăruia. Dacă reușești să îndeplinești măcar două dintre aceste dorințe, studenții electroniști îți vor fi recunoscători și îți vor face beculețe de Crăciun în fiecare an” -  aceasta este promisiunea lui Vladimir Dănilă în numele studenților de la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, dacă ministrul Educației va tine cont de solicitările lor.  Tânărul de 20 de ani și-ar dori laboratoare dotate cu aparatură performantă, suport de curs în format electronic, dar mai ales…

„Unele materii ar trebui adaptate la nevoile de pe piață. Asta este principala problemă, în rest, poate schimburi de experiență cu alte universități din străinătate”, adaugă Vladimir Dănilă -  student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, UPT.

Opt facultăți din Timișoara, din cadrul Politehnicii și Universității de Vest s-au alăturat campaniei intitulate EduCrăciun. La intrarea în instituțiile de învățământ superior, studenții sunt informați cum pot contribui la apelul către minister.

„Ceea ce dorim să schimbăm la educație și să aducem un plus de valoare. Noi vom face un comunicat de presă către Minister pornind de la nevoile voastre”, le explică Mos Crăciun unor studenți în ce constă campania.

După două zile în care s-au strâns sute de scrisori, în topul dorințelor studenților se numără stagiile de practică în domeniile studiate. Tinerii ar mai vrea ca profesorii să facă mai puțin plictisitoare cursurile și să le  diversifice prin părți aplicate.

„Mi-aș dori mai multă practică, să ieșim nu doar cu noțiuni teoretice. Locuri în cămin frumoase, burse…”, spune o studentă.

„Practică și sesiunile să fie mai lungi, că nu avem timp”, adaugă o alta.

„Am scris să ni se ofere hărți interactive, în cadrul secției de Geografie”, a mai spu un alt student.

„Suntem abia în a doua zi și până acum am strâns peste 300 de scrisori. Chiar ne bucurăm de receptivitatea studenților.  Noi le colectăm pe toate și le vom trimite într-o scrisoare deschisă la Ministerul Educației, pentru a vedea, de la cel mai simplu nivel – studentul – care sunt adevăratele nevoi în educație”, explică Remus Rădvan – organizator.

Sutele de scrisori se vor procesa la sfârșitul acestei săptămâni și vor ajunge în format electronic  la Ministerul Educației săptămâna viitoare. Tinerii care postează scrisorile pe paginile de socializare si strâng cele mai multe aprecieri, vor fi premiați cu tablete și coșuri de cumpărături.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...