Oncogen a pornit la drum

Data publicării:
oncogen 1

Centrul este prevăzut cu aparatură de ultimă generație cu ajutorul căreia se va putea realiza cercetare de vârf.  În cadrul OncoGen va funcționa și o fabrică de medicamente de mici dimensiuni, unică în România care permite si realizarea unor vaccinuri sau celule stem.

Centrul pentru tratarea cancerului trebuia deschis acum câțiva ani. Problemele cu constructorii și diferite motive birocratice au amânat inaugurarea.   

„Au fost mai multe perioade de amânare pentru că nu au fost finalizate în totalitate nici lucrările din punct de vedere tehnic și nici dotarea cu aparatură medicală. Azi-noapte până la ora două s-au definitivat anumite lucrări", a declarat prof. dr. Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Proiectul a costat 12 milioane de euro și este unic în estul Europei. Cu o suprafață de 3.000 de metri pătrați, centrul este prevăzut cu 15 laboratoare de cercetare dotate cu aparate moderne.

„Este unic că ne-am dus în Germania și am copiat, ca să fiu sincer, cel mai modern centru de cercetări pe care îl are Germania la ora actuală. Avem ultima generație de facilități de cercetare și microproducție. Pe care o are și Germania", a spus dr. Virgil Păunescu, managerul de proiect.

„Acest loc joacă rolul unei fabrici de medicamente care permite realizarea unor produse terapeutice. Circuitul format din trei camere este complet steril, are un nivel de securitate superior și este unic în România" - Angela Novăcescu - reporter Digi24 Timişoara.

„Ei stau de cinci sau șase ani și așteaptă un acest centru în America la o astfel de infrastructură", adaugă Păunescu.

La OncoGen vor lucra 40 de cercetători. Posibilități de lucru vor fi și pentru masteranzi, doctoranzi și post-doctoranzi. Dumitru este student în anul IV la medicină și este interesat de cercetare. Acum se poate specializa în acest domeniu chiar în Timișoara.

„Acest centru îmi pune niște semne de întrebare în hotărârea mea.Prima impresie când am intrat aici mi-a lăsat-o că sunt undeva într-o țară din vestul Europei", spune Dumitru Şutoi, student.

„Acest centru este de mare importanță pentru noi, pentru domeniul de ce cercetare în această nouă direcție în cercetarea europeană și internațională, aceea a terapiilor avansate, utilizând celule stem și celule modificate genetic", a completat Carmen Panaitescu Bunu, cercetător. 

„Cancerul este a doua cauză de mortalitate în țările Uniunii Europene după bolile sistemului circulator. Potrivit ultimului studiu publicat de Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului, unul din patru cetățeni au Uniunii Europene mor din cauza unei forme a acestei boli. În România, însă, procentul este mai scăzut – sub 20%", Angela Novăcescu - reporter Digi24 Timişoara.

Prezent la inaugurare, secretarul de stat Răzvan Vulcănescu a anunțat că Ministerul Sănătății va susține financiar activitățile de cercetare de la OncoGen prin intermediul Academiei de Științe Medicale.

„Anul acesta au fost alocați 12 milioane de lei, anul viitor vor fi cu siguranță mai mulți", a precizat Răzvan Vulcănescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Proiectul a fost realizat în perioada 2010 – 2015. Oncogen aparține de Spitalul Județean din Timișoara. Primele rezultate ale cercetărilor efectuate la Oncogen vor apărea peste  10 ani.

Detalii suplimentare despre OncoGen ne-a oferit şi Daniela Radu - director medical la Spitalul Judeţean.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...