Semnături pentru ridicarea unui spital regional

Data publicării:
promisiuni

Liberalii vor să demareze o campanie prin care să strângă semnături pentru ridicarea spitalelor regionale în mai multe orașe din țară, printre care și Timișoara. Anunțul a fost făcut, la Timișoara, de vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi.

"Este o zonă în care trebuie să existe cu orice preț un spital regional nou-nouț care să deservească, în primul rând, locuitorii Timișoarei și ai județului Timiș, dar, în același timp, și locuitorii regiunii de vest a României. Fondurile guvernamentale trebuie să reprezinte principala sursă, dar eu văd foarte posibil și trebuie să începem aceste demersuri pentru ca viitorul spital regional de la Timișoara să fie prioritatea în finanțarea europeană după aceste trei agreate", spune Cristian Bușoi.

Despre construirea unui spital regional la Timișoara se discută de ani buni, dar totul a rămas la nivel de intenție. În 2006, liberalii, prin ministrul Eugen Nicolaescu, promiteau că aici va fi funcționa un spital regional de urgență, pe o suprafață de 10 hectare, construit cu bani guvernamentali. În martie 2011, Guvernul a aprobat un acord de principiu pentru realizarea spitalelor regionale, de către Ministerul Sănătății, în parteneriat public-privat. Și, cel mai recent - la sfârșitul anului trecut, ministrul PSD al Sănătății anunța că la Iași, Craiova și Cluj ar urma să fie construite spitale regionale după 2021, prin co-finanțare din fonduri europene.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...