Senatorul care vrea program de lucru suedez

Data publicării:
senator program de lucru


Senatorul UNPR Ioan Iovescu susține că a discutat problema cu mai mulți parlamentari, inclusiv cu Gabriel Oprea. Acum vrea să pună ideea pe hârtie pentru a supune proiectul la vot în Parlament. Ioan Iovescu, senator UNPR de Lugoj susține că le împărtășește ideea suedezilor de câțiva ani. Ar fi propus chiar el reducerea programului de muncă, dacă ar fi avut susținere. La aflarea veștii că există deja o țară în Europa unde angajații lucrează șase ore în loc de opt, politicinul a început să ceară părerile colegilor de partid.  

”Dumnezeu a lucrat minunat. Imediat cum am citit, aveam o întâlnire planificată cu domnul Oprea în care i-am spus: Da, o luăm în calcul. Discutăm”, povestește Ioan Iovescu, senator.

Senatorul susține că o astfel de măsură atrage numeroase avantaje, cum ar fi posibilitatea de a avea două joburi, care cumulate ar înseamna nouă ore lucrate în fiecare zi și mai mulți bani în buzunar. Totodată, unii angajați ar fi mai eficienți, susține demnitarul.

„Una este un randament la șase ore și alta e un randament este la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este ușor ca opt ore să tragi. În momentul în care se reduce programul de lucru, au această posibilitate de a mai lua un job”, adaugă Iovescu.

Managerii din domeniul privat susțin că nu i-ar deranja ca angajații să aibă un program mai scurt, atâta timp cât productivitatea ar fi aceeași. Cu toate acestea, reducerea orelor petrecute la serviciu ar putea atrage de la sine și o diminuare salarială. 

„Munca este schimbul timpului tău pe o sumă de bani. Mi se pare absolut normal să fie o diminuare de salariu dacă de mâine, angajații mei nu mai vin opt ore și vin doar șase ore.  Nu aș vrea un coleg care stă la lucru zece ore, să îl plătesc zece ore dar el să aibă o eficiență de patru”, explică Gigi Nacev,  manager.

„Un nivel de lucru de șase ore ar fi posibil după ceva ani de experiență în domeniul în care ești, o experiență care să îți permită o triere a task-urilor”, spune un angajat.

„Cred că dacă ne-am raporta mai puțin la ore de lucru și mai mult la obiective, sau la ceea ce avem de îndeplinit, ar fi un câștig mai mare decât să ștergemn niște ore și să ne raportăm doar la niște ore”, completează un altu.

Psihologii susțin că, în cazul angajaților din corporații, statul peste program este la ordinea zilei. În aceste condiții, la fel de des întâlnit este și  stresul accentuat sau frustrările din cauza orelor puține petrecute cu familia sau prietenii.

„De foarte multe ori aud persoane că stau mult peste program și ajung să nu mai aibă viață personală. Reducerea programului de lucru ar fi foarte benefică pentru că ar crește calitatea vieții”, este de părere Adriana Dodea,  psiholog. 

Dacă Suedia este prima țară din Uniunea Europeană care a renunțat la programul de lucru de opt ore, senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie următoarea. Proiectul de lege ar urma să se materializeze, cel târziu anul viitor, susține politicianul.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Dan Petcu


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...