Timișoara, în raportul Comisiei Europene

Laurențiu Mihu Data publicării:
timisoara raport

București, Baia Mare, Cluj-Napoca și Timișoara sunt cele patru orașe din România cu șanse egale la tiltu. Comisia Europeană a evaluat dosarele de candidatură, iar acum a prezentat consluziile și implicit, recomandările. Timișoara este sfătuită să pună accent pe dimensiunea multiculturală. Asul din mânecă al echipei din orașul de pe Bega este tocmai experiența în proiecte internaționale.

„Am lucrat la Comisia Europeană la directoratul general pentru extindere și sigur am fost managerul unor progame mari cu multiple componente asemănătoare candidaturii pe care o gestionez acum”, explică Simona Neumann, managerul Asociației „Timișoara, Capitală Culturală Europeană”.

În plus, Timisoara are deja încheiate 20 de parteneriate europene, iar primăria a alocat 20 de milioane de euro pentru proiectele culturale.

„Pentru a provoca schimbări de mentalitate lucru care a fost realizat de juriul internațional, în rest toate recomandările pe care orașele le primesc sunt legate de dimensiunea europeană”, adaugă Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

La mai bine de o lună de când Aradul a fost scos din competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii in 2021, orașul de pe Mureș  își oferă sprijinul Timișoarei. Asta deși este cunoscută rivalitatea dintre arădeni și timișoreni.

„Suntem în echipă cu Timișoara. Cele două vor face tandem în această competiție, sigur Timișoara fiind vioara întâi”, adaugăAndrei Ando, președintele Asociației „Arad – Capitală Culturală 2021”.

14 orașe din România au candidat pentru titlul de capitală europeană a culturii. Titlul pentru 2021 va fi anunțat în luna septembrie. Amănunte suplimentare despre evoluția dosarului Timișoarei, aflăm de la Simona Neumann, managerul Asociației „Timișoara, Capitală Culturală Europeană”.

Reporteri: Vlad Ungar și Dan Codre

Operatori: George Ștefăniță și Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...