Vals vienez printre bagaje și pasageri. Flash mob menit să promoveze Balul Vienez de la Timișoara

Data publicării:
vals prima

Poate că sala de așteptare a Aeroportului din Timișoara nu arată întocmai ca o sală de bal, dar pentru tinerii dansatori decorul nu a contat. Perechile au început să valseze imediat ce în difuzoare s-a auzit muzica, spre surprinderea călătorilor din aerogară.

Câțiva pasageri chiar s-au alăturat dansatorilor: ”Am rămasa impresionată, nu ştiam ce se întâmplă”, - Aţi mai văzut aşa ceva? ”Niciodată nu am văzut aşa ceva şi am rămas impresionată, mi-a plăcut”, ”Frumos”, - Aţi mai văzut aşa ceva într-un aeroport? ”Da, am vazut ceva asemănător la Stockholm”, - Cum a fost aceasta? ”Fain. Comparativ cu acela, a fost mai bun”, ”Foarte frumos. Şi copiii s-au bucurat şi au intrat şi ei în dansul celor mari şi au dansat împreună”.

Tinerii care au valsat în aeroport sunt debutanţii Balului Vienez de la Timişoara. Cei mai mulţi nu au mai dansat niciodată într-o astfel de locaţie: ”Nu am mai dansat. A fost o bucurie. Mi-a plăcut foarte mult că lumea a fost deschisă, ne-a filmat, ne-a aplaudat. A fost excepţional momentul”, ”A fost o activitate de promovare a Balului Vienez şi în al doilea rând de a încuraja oamenii de a se uita la acest lucru şi, de ce nu, să participe şi ei”,” Vrem să le spunem, să vină vineri să ne vadă. Am muncit foarte mult şi este un lucru foarte frumos care merită văzut. De aceea am venit aici să arătăm lumii ce facem noi”.

Anul acesta, 48 de tineri vor valsa la Balul Vienez, iar demonstraţia din aeroport a fost menită să îi ajute pe pasageri să pătrundă în atmosfera Micii Viene. ”Balul Vienez este un eveniment internaţional, este un concept internaţional. Noi suntem al 31-lea bal vienez la nivel internaţional, recunoscut de Primăria din Viena. Avem invitaţi care vin din afara ţării. Am vrut şi să mai atragem invitaţi care poate se întorc din deplasările lor până vineri”, ne-a declarat Ioana Haţegan, președintele Fundaţiei Balul Vienez.

Balul Vienez are loc vineri seara la Teatrul Naţional Timişoara. Anul acesta, participanţii au parte şi de o surpriză pregătită de 11 copii. Banii adunaţi din donaţii şi vânzarea biletelor sunt folosiţi în scopuri caritabile.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...