Dispozitiv unic în lume, dezvoltat de studenții din Timişoara

Data publicării:
schizo
O echipă de tineri de la Universitatea Politehnica din Timișoara lucrează de 6 luni la un sistem care, prin analiza discursului, poate face o predicție privind dezvoltarea schizofreniei. Proiectul celor patru studenți a fost realizat împreună cu un psiholog din România şi un psihiatru stabilit în Suedia și a fost premiat în cadrul unei competiții de profil. Ar putea conduce la scurtarea perioadei în care este diagnosticată această boală cu care se luptă, potrivit statisticilor, 1% din populaţia lumii.

„Sunt dezvoltator de programe. Studiez automatică și calculatoare. Eu și colegii mei am scris această aplicație. Acesta este doar un test".

Sistemul dezvoltat de studenții din Timișoara înregistrează, prin microfonul calculatorului, discursul pacientului. Îl transmite unui server care calculează, în funcție de logica discursului sau modul în care sunt legate propozițiile, probabilitatea ca subiectul să dezvolte pe viitor schizofrenie.

„Explică prima dată procentajul, cât ești predispus, care-i probabilitatea să fi schizofrenic pe viitor."

Toți cei 4 tineri sunt studenți în anul II la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universităţii Politehnica din Timișoara. Ștefan Iarca este cel care a pus bazele proiectului.

„Nu diagnosticăm schizofrenia, ci spunem... noi facem screening, spunem că există o foarte mare șansă să dezvolte schizofrenie și că are nevoie să consulte un doctor. Diagnosticul poate fi pus doar de către psihiatri", explică Ștefan Iarca, student.

Iar diagnosticarea poate dura în prezent şi jumătate de an din momentul în care pacientul se prezintă la cabinetul specialistului. Noul sistem ar putea contribui la scurtarea acestei perioade.

"Zona aceasta a bolilor mintale este încă o zonă a medicinei puțin explorată și unde este o mare nevoie de soluții inovative. Ar fi util ca să scurtezi și perioada, această perioadă de 6 luni până la care poți pune un diagnostic de schizofrenie", susţine Mihai Bran, medic specialist psihiatru.

Proiectul studenților este încă la nivel de prototip. Ar trebui să treacă prin mai multe etape până să ajungă să fie acreditat și folosit efectiv.

"Aș vrea sincer să continuăm cu proiectul acesta și să reușim să îl facem. Și de ce nu, acesta să fie, să reprezinte viitorul nostru ca să spun așa. Să reușim să îl ducem pe piață în afară", adaugă Cristian Avramescu, student.

"Mai avem încă de lucru, mai ales pentru a merge din nou la București. ȘI cred că se merită tot timpul dedicat, facem ceva interesant, învățăm lucruri noi și cred că o să ajutăm oameni", completează Andrei Tenescu, student.

Echipa "Mindfully" a lucrat cu mai mult medici psihiatri, dar și cu psihologi în dezvoltarea programului de predicție a schizofreniei.

„Ce fac acești băieți reprezintă din punctul meu de vedere o primă cărămidă în ceea ce privește diagnosticarea tulburărilor psihice și a bolilor psihice. Deocamdată au fost făcute foarte puține demersuri pe plan internațional în sensul acesta și toate aspectele inovative din acest domeniu au fost duse în partea de tratament", mai spune şi Ciprian Angheluță, psiholog.

Dispozitivul funcționează deocamdată doar în limba engleză, dar tinerii vor dezvolta în scurt timp și algoritmii pentru limba română. În urma unei competiții, echipa Mindfully a câştigat 150 de euro lunar, din partea unei multinaționale, pentru finanțarea proiectului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...