Hunedoara | Alegeri în zone izolate

Data publicării:
sate izolate
Locuiesc în zone greu accesibile, sunt bătrâni şi, mulţi dintre ei, singuri. Viața lor se desfășoară după aceeași rutină de zeci de ani de zile, iar noutățile le află doar când îi vizitează copiii sau când se duc la oraș. Au însă reguli nescrise, pe care le respectă, iar una dintre ele este să meargă la vot. Sunt oamenii din Ținutul Pădurenilor, din județul Hunedoara. Accesul spre multe dintre gospodăriile lor nu se poate face decât pe jos. Indiferent de vreme, sătenii își găsesc, de fiecare dată, timp și putere să ajungă la secțiile de votare.

Locuitorii din Ţinutul Pădurenilor ar putea fi oricând un exemplu pentru orășenii care nu găsesc timp sau motivație ca să voteze.

„Nici bătrânețea și nici izolarea nu îi împiedică pe locuitorii din Ținutul Pădurenilor să voteze. Dacă unii au mașini sau biciclete, alții fac drumul pe jos. De la ei de acasă până la secția de votare și înapoi trebuie să parcurgă chiar și peste 12 kilometri” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

În comuna Cerbăl mai locuiesc acum puțin peste 470 de oameni. 123 dintre ei sunt înscriși pe listele secției din Feregi, acolo unde votează localnici din trei sate: Feregi, Poienița Tomii și Merișoru de Munte. Unii dintre ei au votat încă de dimineață.

„Avem nivelul ăsta de cunoștințe și știm că suntem obligați, prin moral, ca să venim să votăm.”

„E foarte greu, muncă, animale, e de muncă mult, și totuși vă faceți timp să veniți să votați. Da, da, da, până mai putem merge.”

În județul Hunedoara au fost amenajate în total 524 de secții, iar numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe liste a fost de peste 393 de mii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita