Noi tehnici în artroplastia genunchiului

Data actualizării: Data publicării:
artro
Cu oase de plastic și instrumentar nou, peste 30 de medici rezidenți din România au învățat, la Timişoara, noi tehnici chirurgicale necesare artroplastiei genunchiului. Vorbim despre intervenţii destinate persoanelor care au nevoie de proteze pentru redarea mobilităţii articulaţiilor. Workshop-ul dedicat afecțiunilor artrozice a fost organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, în colaborare cu Clinica de Ortopedie a Spitalului Militar din oraș.

Medici rezidenți din Timișoara, București și Sibiu au învățat astăzi tehnici de folosite în artoplastia de genunchi. Practic, tinerii au învățat cum să pregătească osul și să monteze corect o endoproteză pentru genunchi, sub privirile atente ale specialiștilor.

„Procedura se desfășoara pe niste mulaje din plastic, care uimită anatomic osul regiunii la care ne adresăm prin această intervenție. La fiecare post de lucru este un instructor autorizat care le arată pașii operatori. Fiecare timp de endoproteză de genunchi are un set de instrumentar dedicat. Este o intervenție extrem de precisă”, explică Fabian Tatu, șeful disciplinei Ortopedie de la UMF „Victor Babeş” Timișoara.

La workshop a fost prezent și un specialist din Israel, care i-a învățat pe tinerii medici cum să monteze un nou tip de endoproteză, care nu este folosit încă în țara noastră.

„Se va tăia mai puțin din os cu ajutorul acestei proceduri de montare a protezei, iar recuperarea pacientului este mult mai ușoară și mult mai rapidă”, susține și Rami Kardish, șeful Departamentului de Ortopedie al Centrului Medical „Assaf Harofeh” Israel.

Pentru participanții la workshop, cursul reprezintă practic o bună pregătire pentru intervențiile chirurgicale viitoare.

„Teoria, cum a spus și domn profesor, e foarte ușor de învățat, există pe toate ghidurile și pe internet, dar să pui mâna este foarte important.”

„Necesită multă muncă și una e când lucrezi pe mulaje și alta e când lucrezi pe oameni. 22:45:35 muscă 22:45:38 Nu se poate compara, dar este foarte benefic.”

„Chiar dacă înveți foarte multe la spital, dar aici reușești să pui mâna și ăsta e un mare avantaj.”

Workshop-ul organizat la Timișoara a durat două zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...