Performanțe umbrite de lipsa fondurilor

Data publicării:
perofrmante elevi
Două echipe de elevi din Timișoara se numără printre cele mai bune 14 din lume în construcția de roboți-sateliți experimentali. Ele au fost invitate de NASA și Institutul de Tehnologie din Massachusetts din USA să concureze în finala Zero Robotics. Prezența lor în competitie este, însă, pusă sub semnul întrebării din cauză că nu sunt fonduri pentru deplasare. Cele două licee nu au banii necesari pentu a suporta cheltuielile, iar Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori ca să îi ajute pe tineri.

Fineas Silaghi, Pavel Prodaniuc, Vlad Ciuleanu și David Cândreanu sunt cei patru liceeni din Timișoara care se numără printre cei mai buni din lume în construirea roboților-sateliți. Au format echipa "heRObotics", au construit în mediul virtual un robot pe care au șansa să îl vadă pe Stația Spațială Internațională.

„Noi suntem sfera albastră, am simulat codul gol adică nu avem adversari în momentul de față pentru că este doar de test. Strategia pe care o folosim este să adunăm itemele mai mari care ne aduc mai multe puncte”, explică Fineas Silaghi, elev în clasa a X-a la Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva" Timișoara.

Patru luni le-a luat celor 4 elevi să ajungă cu robotul la acest nivel. Chiar dacă nu învață la același liceu, îi uneşte aceeași pasiune.

„Am dorit asta de la începutul concursului, am văzut că finaliștii vor avea ocazia să-și vadă codul lor rulat pe roboți adevărați. De când eram mic mi-a plăcut tema asta cu universul, cu planetele și îmi doream să ajung și eu acolo, pe o stație spațială”, adaugă Vlad Ciuleanu, elev în clasa a X-a Colegiul Național „C.D.Loga" Timișoara.

„E super că am ajuns până aici. Practic ai șansa să îți împlinești un vis. Oarecum da, voi vedea o transmisie live de pe Stația Spațială și chiar lucrul mâinilor mele pe Stația Spațială și cum mișcă acei roboți în spațiu”, completează Pavel Prodaniuc, clasa a X-a Liceul Teoretic „J.L.Calderon”.

Visele liceenilor au şanse mici să devină realitate din cauza lipsei banilor. Familiile lor nu au bani pentru deplasarea în Statele Unite ale Americii, școala nici atât, iar inspectoratul școlar apelează la sponsorizări.

„Din punct de vedere financiar noi am avea nevoie de o sumă de 6.400 de dolari, aceasta ne-ar acoperi transportul, cazarea pe parcursul celor 4 zile. Sperăm să ajungem la această sumă, pe care nu o avem momentan”, spune Gabriela-Nușa Cojocaru, profesorul coordonator al echipe "heRObotics".

„Rezultatele lor sunt remarcabile și sunt convinsă că de acum înainte, la nivel național, să ținem cont și de astfel de competiții care, repet, poate au scăpat din calendarul nostru și așa se explică faptul că nu ne-am gândit să identificăm o sursă corectă, legală de a suporta financiar și deplasarea acestor copii”, conchide Aura Danielescu, inspectorul școlar general în ISJ Timiș.

În data de 24 ianuarie, echipa liceului Pedagogic din Timișoara ar trebui să plece spre Statele Unite ale Americii pentru că trei zile mai târziu are loc concursul. Cea de-a doua echipă din Timișoara care a fost invitată la MIT este cea a liceului Grigore Moisil. Inițial, în concurs au intrat aproape 200 de echipe din toată lumea dintre care au rămas numai 14 iar 2 sunt din Timișoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita