Unii cu pomana porcului, alţii cu meniu austriac

Data publicării:
POMANA PORC

Peste 800 de oameni din comuna Tărlungeni, de lângă Braşov, dar şi oaspeţii cazaţi la un hotel din zonă au fost invitaţi o petrecere câmpenească. În cinstea evenimentului a fost sacrificat un porc.

"Până acum l-am tăiat, l-am spălat, l-am curăţat pentru şoric să mănânce toată lumea şoric. De acum încolo o să facem tochitură, grătar, cârnăciori", Sorin Sârbu - bucătar. 

Evenimentul e o tradiţie a locului şi an de an, numărul celor care participă e tot mai mare.

"Astăzi fiind sfântul Vasile, unitatea noastră are un obicei ca întotdeauna după Revelion să dăm borşul de porc. Tăiem un porc, se mânăncă din el totul la grătar. pregătm din el borşul şi pomana porcului", Sincron Costică Serban - proprietar hotel.

În Poiana Braşov, turiştii au fost îmbiaţi cu cârnaţi cu caşcaval, preparat tradiţional austriac şi vin fiert.

"Este o petrecere multietnică la care se cântă şi se danseaza bănăţeneşte, ardeleneşte, moldoveneşte şi noi servim un cârnat tradiţional din Austria", comerciant.

Petrecerea a inclus şi un concert, dar şi concursuri supriză.

Reporteri: Sorin Secli, Claudiu Loghin
Operatori: Lucian Păculea, Alex Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"