Ce înțelegem prin uzură dentară și ce opțiuni de tratament sunt disponibile

Data publicării:
dr mihaela chivu
Dr. Mihaela Chivu, medic dentist Stomatologie generală

Dacă dinții nu mai au strălucire, sunt sensibili, iar zâmbetul nu mai e perfect, există soluţii. Se pot face tratamente moderne, fără durere şi fără anestezie. Despre aceste tehnici vorbim cu dr. Mihaela Chivu, medic dentist Stomatologie generală.

Uzura dentară poate să apară din cauza bruxismului (scrâșnitul din dinți), a consumului în exces de băuturi acide sau în urma unei tehnici greșite de periaj. Acest fenomen duce la formarea unor crestături sau șanțuri în smalțul dinților, care expun dentina și astfel apare sensibilitatea dentară și, în cazurile mai grave, un aspect inestetic, neregulat, al danturii.

Una dintre cele mai avansate metode de tratament minim invaziv pentru uzura dentară este tehnica 3Step, care realizează o reconstrucție dentară eficientă și de durată, fără șlefuirea dinților și, prin urmare, fără anestezie. Procedura este exclusiv adezivă și permite refacerea formei și dimensiunii normale a dinților afectați prin fixarea unor fațete dentare palatinale, formate dintr-un amestec de compozit și ceramică. Rezultatul obținut este deosebit, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...