EMOŢII PENTRU PARLAMENT. Vasile Blaga şi Elena Udrea aşteaptă redistribuirea

Data publicării:
10122012 20udrea 20iasi-37891

Șansele ca Vasile Blaga să intre în Parlamentul României sunt minime, chiar și după redistribuirea mandatelor și asta pentru că Alianța România Dreaptă, pe listele căruia a candidat, a obținut un scor mic, un procent de 21,87.

Conform numărătorii paralele PDL din 95% din secții, Vasile Blaga a obținut puțin peste 25% din voturi, în timp ce principalul contra-candidat, Matei Suciu, din partea USL a obținut aproximativ 53% din voturi.

M.R. Ungureanu ar putea rata Parlamentul

În Arad, județul care în legislatura trecută a dat șapte parlamentari din partea PDL, de data aceasta ARD va avea trei parlamentari, în urma redistribuirii.

Niciunul dintre liderii ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv Mihail Neamțu, nu a reușit să câștige colegiile.Fostul prim-ministru a obținut 33% din voturi și s-a clasat pe locul al doilea, în timp ce contra-candidatul său, Ovidiu Marian, a obținut 45% din voturi.Mihail Neamțu a obținut doar 30% din voturi, iar Flavius Măduță a obținut 51%, candidând de pe listele USL.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a câștigat de pe locul al doilea locul de senator din municipiul Suceava, cu aproximativ 24% din voturi. Și Elena Udrea ar putea intra în Parlament de pe locul al doilea, după ce a obținut un scor puțin sub 50% din voturi după contra-candidatul USL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...