Presa internațională: Triumf istoric al Albaniei în fața României

Data publicării:
GOL ALBANIA UEFA-1

„Albania ia prin surprindere România", titrează Le Monde, adăugând că albanezii au dominat atât pe teren, cât şi în tribune, iar românii nu s-au văzut aproape deloc. Cotidianul francez remarcă şi că echipa României a dominat începutul partidei, dar că albanezii s-au redresat rapid, înscriind golul victoriei după ieşirea hazardată a portarului român.

„România eliminată, Albania poate visa" titrează şi Le Figaro. Cel care le-a oferit victoria albanezilor a fost Armando Sadiku, graţie unei ieşiri complet neinspirate a portarului român, scrie şi Le Figaro, adăugând că selecţionata României a reuşit să obţină un singur punct şi este eliminată de la Euro.

Cotidianul sportiv L'Equipe apreciază că românii au dominat jocul, dar s-au arătat prea neîndemânatici şi previzibili pentru a concretiza posesia balonului, iar în final, Albia a reuşit un prim succes istoric la Euro.

„Triumf istoric al Albaniei, care poate spera", titrează şi El Mundo Deportivo, remarcând că aceasta nu este doar prima victorie a selecţionatei albaneze la Euro, ci şi prima victorie înregistrată vreodată în faţa naţionalei româneşti.

Gazzeta dello Sport, care, înaintea partidei, dăduse României şanse de 45% să se califice în optimi, subliniază că lui Anghel Iordănescu i-a fost greu să alcătuiască cel mai bun 11 românesc posibil, având în vedere absenţa unor jucători-cheie, precum Raţ şi Pintilii.

Presa britanică se întrece în laude pentru echipa Albaniei, pe care o consideră surpriza acestui turneu. Daily Telegraph scrie că naţionala României a aflat pe propria piele că albanezii joacă îndrăzneţ. Ar fi păcat ca aventura remarcabilă a Albaniei la acest turneu să se încheie aici, mai scrie Telegraph.

La rândul său, The Guardian scrie că Albania a eliminat România cu sclipiri de creativitate şi o apărare invincibilă. Selecţionerul Giovanni De Biasi, care a primit cetăţenia albaneză după ce a calificat echipa la primul turneu internaţional, poate să şi candideze la preşedinţie după această victorie, adaugă cotidianul britanic.

Citiți și: 
EURO 2016 | România - Albania 0 - 1. Tricolorii, eliminaţi de la Campionatul European
EURO 2016 | Franța – Elveția 0 - 0. Ambele echipe se califică în optimile de finală
Anghel Iordănescu: Regretăm rezultatul, dar nu e o seară aşa neagră; nu pot să fiu supărat pe jucătorii noştri

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...