Predicțiile lui Cristian Tudor Popescu pentru Oscaruri

Data publicării:
ctp oscar 2016

Anul trecut am fost întrebat care este favoritul meu la Oscar si am zis: Birdman al lui Iñárritu și din fericire a câștigat. Acum mi s-ar părea o nefericire să câștige The Revenant. Aparține aceluiași om, dar, să mă ierte Dumnezeu, nu înțeleg. Cum poate un regizor cu finețea, cu ritmul interior excepțional, procedeele de ficțiune artistică din Birdman, care sunt foarte bine controlate de către Iñárritu, cum poate să facă un asemenea film în care criteriul valorii este faptul că bucata de ficat însângerat pe care o mănâncă DiCaprio chiar este o bucată de ficat de bizon”, spune Cristian Tudor Popescu.

Dacă ați scoate The Revenant din lista celor opt filme nominalizate la categoria cel mai bun film, pe care l-ați alege?

Spotlight. De fapt sunt trei filme în lista asta care ar putea lua Oscarul, după părerea mea. E vorba de Spotlight, The Big Short şi Mad Max. Restul, avem două filme care nu au ce căuta aici: Brooklyn, de G. Crowly, Room, de asemenea, al lui L. Abrahansom. Nu știu ce caută aici”, afirmă Cristian Tudor Popescu.

Interviul integral cu jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl puteţi urmări aici:



Gala decernării Premiilor Oscar va fi transmisă, în exclusivitate de Digi24 şi Digi Film, în această noapte, începând cu ora 1.00. Atenție! Gala premiilor Oscar 2016 nu poate fi urmărită la secțiunea LIVE de pe www.digi24.ro.

Detalii despre istoria Oscar şi celelalte nominalizări la ediţia din 2016 pot fi accesate în secțiunea special dedicată de pe site-ul www.digi24.ro.

Gala Oscar 2016 poate fi urmărită şi în limba originală, engleză. Pentru aceasta urmaţi paşii de mai jos:

Gala premiilor Oscar poate fi vizionată şi fără traducere în limba română http://bit.ly/1KMCelR

Posted by Digi24 on Saturday, February 27, 2016

1. Comutaţi televizorul pe canalul Digi24 sau Digi Film;

2. Apoi selectati pista audio dorită din butonul intitulat "Audio" de pe telecomanda sau navigând în meniul televizorului dacă această funcţie nu este disponibilă direct pe telecomandă;

3. Alegeti varianta Engleză şi veţi putea urmări Gala Oscar fără traducere simultană în limba română.

Opţiunea de selectare a unei piste audio din mai multe piste disponibile este valabilă pentru transmisia digitală din cablu şi satelit. Această opțiune nu este valabilă pentru transmisia analogică din cablu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...