JO Rio 2016 | Singurul reprezentant al României la box, eliminat printr-o decizie scandaloasă a arbitrilor

Data publicării:
mihai nistor GettyImages-589306542

FOTO: Gulliver/GettyImages

Deşi a controlat în cea mai mare parte a timpului lupta cu iordanianul Hussein Iashaish, lovind mai mult şi mai clar şi aducându-şi adversarul în situaţia de a fi numărat de două ori, Mihai Nistor, sportiv legitimat la CSA Steaua, nu a fost considerat învingător de arbitrii judecători.

Românul, care a suferit o tăietură la arcada dreaptă în repriza a doua, a fost dat învingător doar de unul dintre cei trei judecători, Liu Ming Li, care i-a acordat victoria lui Nistor cu 29-28. Ceilalţi doi i-au acordat decizia iordanianului, cu acelaşi scor, 29-28.

În sferturile de finală, Iashaish va boxa cu campionul mondial en titre, francezul Tony Victor James Yoka, victorios la puncte (3-0) în faţa lui Laurent Clayton (Insulele Virgine).

Pugilistul român are și o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat. Arbitrii „îi fac culoar francezului Yoka. El se temea să lupte cu mine. Francezii au un om nou în conducerea AIBA și o să vedeți că o să scoată câțiva campioni olimpici aici”, i-a declarat el jurnalistului Cătălin Tolontan. „Vreau să vă mai spun ceva. Genul acesta de hoție îndepărtează lumea de sport! Și încă ceva. Când zicem că sportul românesc a căzut, să ne gândim și la felul în care suntem, uneori, tratați astfel de arbitri. Francezii fac investiții enorme în box, bravo lor, dar eu n-am muncit pentru ca să se bucure ei că m-au eliminat!”, a mai spus sportivul român într-un interviu publicat pe tolo.ro.

Campion mondial absolut AIBA Pro Boxing la categoria supergrea, Mihai Nistor plecase cu ambiţii mari în Brazilia, ţintind chiar cucerirea titlului olimpic.

România are o singură medalie de aur la box, la JO, cucerită de Nicolae Linca, la Melbourne, în 1956. În total, pugiliştii din ţara noastră au urcat de 25 de ori pe podium la Olimpiadă (o medalie de aur, 9 de argint şi 15 de bronz).

Ultima medalie a boxului românesc la Jocurile Olimpice a fost adusă de Ionuţ Gheorghe, la Atena, în 2004 - bronz, la categoria 64 de kg.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...