A doua viață: Medicul român care a făcut trei operaţii în premieră naţională

Data publicării:
Alin Demetrian medic

Deşi este unul dintre cei mai tineri şefi de secţie ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, medicul Alin Demetrian a făcut până acum mai multe intervenţii în premieră naţională.

„E minunat dacă ai reuşit să o faci în premieră naţională, dar cel mai important este apoi ca acea operaţie să devină obişnuinţă. Este foarte ușor să faci ceva o singură dată şi apoi să nu mai repeţi. Dorinţa mea cea mare ar fi ca această operaţie să devină rutină, să devină o obişnuinţă în toate clinicile de chirurgie toracică din România”, spune asistent universitar doctor Alin Demetrian, şeful Clinicii de Chirurgie Toracică SJU Craiova.

Doctorul Demetrian operează tumorile pulmonare prin tehnici minim invazive, ceea ce înseamnă că pacienţii se recuperează mai repede, spre deosebire de o intervenţie clasică.

„Se rezecă o bucată din plămân, un lob, cu ajutorul unei camere şi unor pense. Nu se mai deschide pacientul ca înainte. Este o procedură destul de laborioasă. Pensele sunt extrem de rigide, este mult mai dificil decât să o execuţi cu mâinile. Dar pentru bolnav este mult mai bine”, explică doctor Mihai Meşină, medic rezident.

România: 5% dintre pacienţii cu cancer pulmonar, operaţi minim invaziv

În comparaţie cu alte ţări, unde aproximativ 50% din intervenţii sunt minim invazive, în România prea puţini bolnavi sunt operaţi în acest mod. În primul rând pentru că pacienţii se prezintă la medic prea târziu, dar şi pentru că numărul medicilor pregătiţi pentru astfel de operaţii este mult prea mic.

„Cred că în România sunt sub 5% operaţii minim invazive în ceea ce priveşte rezecţiile pulmonare mari. Altfel, per ansamblu, noi cred că ne situăm undeva pe la 20-25% în Craiova”, mai spune medicul Alin Demetrian.

El a urmat cursuri de specializare la mai multe clinici renumite din Europa pentru a învăţa acest tip de chirurgie, dar nu s-a gândit niciodată să plece definitiv din ţară.

„Cam tot ce e mai bun vrea să plece în străinătate, datorită sistemului nostru. Mie mi-ar părea rău pentru că nu ar mai avea cine să ne trateze”, a spus Liviu Tătaru, pacient.

„Faptul că poţi să faci bine sau să schimbi puţin lucrurile măcar pe doi metri în jurul tău. Nu poţi schimba un sistem, toate lucrurile pe care ţi le doreşti să le schimbi, dar doi metri în jurul tău se poate simţi atunci când vrei să faci ceva”, a mai spus medicul Alin Demetrian.

Cu toate că el şi echipa lui trebuie să împartă sala de operaţii cu chirurgii de la altă secţie, acest lucru nu îl descurajează pe Alin Demetrian. Speră că într-o zi situaţia se va schimba. Până atunci, operează în fiecare săptămână. Ştie că, în cazul pacienţilor săi, orice zi poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...