A DOUA VIAŢĂ Un român a scăpat de obezitate după o operaţie de micşorare a stomacului

Data publicării:
roman obez

Unul din trei români este supraponderal, spun statisticile. Iar unul din cinci este obez. Însă, dincolo de cifrele seci, toate poveştile ascund aceeaşi dramă.

„Îmi era greu să ajung şi până la baie. Deci din bucătărie până la baie mă ţineam de pereţi ca să merg”, spune George Ioniţă.

Acum doi ani, George Ioniţă era un om cu greutate. La propriu. Avea peste 200 de kilograme şi era complet dependent de familie. Chiar şi pentru a-şi lega şireturile.

Era un om care nu îşi vedea viitorul. Era într-un tunel. Nu mai vedea de unde poate să vină un ajutor pentru dânsul”, spune Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală cu competenţă în chirurgia laparoscopică şi chirurgia obezităţii.

Singura şansă la o viaţă normală era operaţia de micşorare a stomacului.

„Este o procedură foarte logică. Faci un stomac foarte mic şi operaţia îl forţează pe pacient să mănânce puţin, dar, prin scăderea unui hormon numit grelină, secretat de stomac, asociază lipsa senzaţiei de foame. Practic ai un om căruia nu îi e foame”, explică medicul R. Munteanu.

De atunci au trecut doi ani. Iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Doar cureaua îi mai aminteşte lui George Ioniţă de vechea înfăţişare.

Din când în când, se strânge la masă cu familia şi se uită pe vechile fotografii. „Ca să vă faceţi o idee, circumferinţa la braţ era 76 de centimetri. Talia unui un om normal”, spune G. Ioniţă.

Să dea jos peste 100 de kilograme nu a fost deloc floare la ureche. Pentru că statul nu decontează intervenţiile gastrice, s-a împrumutat de la apropiaţi şi a vândut mare parte din agoniseala de-o viaţă. Chiar şi darurile făcute soţiei.

„(Am vândut, n.r.) Aur. Ce a fost dăruit şi făcut pentru mine, a trebuit să le vând să fac rost de bani. Şi doare şi la ora actuală şi îmi pare rău”, povesteşte omul.

Acum, George încearcă să îşi convingă familia să mănânce mai sănătos. La nici 30 de ani, fiul său, Cristi, cântăreşte 90 de kilograme.

George mai are însă un hop de trecut. Peste câteva luni trebuie să facă două noi operaţii, pentru îndepărtarea pielii în exces. Din păcate, nici aceste proceduri nu sunt acoperite de asigurare. Iar de data asta nu mai are ce să vândă.

Asta pentru stat înseamnă înfrumuseţare. Nu se decontează. Nu sunt prinse în pachet. Ceea ce iar e strigător la cer”, spune G. Ioniţă.

Pentru cei care trec prin aceeaşi dramă, George are un singur sfat: să nu renunţe, oricât ar fi de greu. Doar aşa pot trăi o a două viaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita