OAMENI. Preotul care a decis să facă mai mult pentru comunitate

Data publicării:
preot

În primii ani de preoţie, bănuţii care trebuiau să fie salariul meu se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Biserica pe care o vedeţi nu exista. Biserica pe care o vedeţi s-a început şi terminat în 2004. Dacă v-aş spune cu ce bani am început această biserică, nu m-aţi crede. Pentru că toţi cei care vin şi o văd cât este de frumoasă nu cred că am început-o doar cu 20 de euro”, spune Vasile Boldeanu, preotul satului Cărăpceşti.

"Într-o iarnă o femeie din sat m-a chemat să o împărtăşesc, pentru că se simţea foarte rău. Pentru că era seară şi mâncase nu aveam voie să o împărtăşesc. Am mărturisit-o şi i-am promis că a doua zi o să vin să o împărtăşesc. Iar la maxim jumătate de oră după ce am plecat am văzut o salvare care intra în sat, am văzut că a oprit acolo, m-am întors la casa unde locuia femeia şi am aflat că a făcut un stop cardiac şi a murit în salvare, în drum spre Tecuci. A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile dintr-un sat. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali. M-au ajutat şi pe mine şi pe oameni. Omul ştie că e cineva în sat care poate oferi primul ajutor.

Am avut bucuria de a creşte şi de a avea grijă de o fată care la vârsta de 16 ani a făcut cancer. Am ţinut-o la noi şi mi-am dat seama că oricât de greu ar fi pentru noi oamenii să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie, proportional cu dificultatea acestui gest este şi bucuria şi fericirea de a ajuta pe cineva. Am cumpărat un lot de pământ de 2 hectare şi jumătate, două hectare şi 30 de arii.

Aşa mi-a venit ideea de a construi pe acest teren o clădire în care să reuşesc să adun oamenii cu probleme, unde să putem să le oferim cazare, să putem să le oferim o hrană.

În primul an de preoţie am mers în cimitir să fac pomenile care se fac de Paşti. Şi la un mormânt o băbuţă cu o săpăligă curăţa mormântul şi cu o pensulă refăcea scrisul de pe mormânt. Mi-a spus că este mormântul domnului învăţător. Eu, în fiecare an îi fac curăţenie la mormânt pentru că eu ţin minte că domnul învăţător este primul care m-a învăţat să-mi leg şireturile. Sper şi eu ca atunci când vor ajunge să-mi viziteze mormântul aşa cum făcea bătrânica, sper ca copiii să-şi amintească de ce i-am învăţat”, povesteşte preotul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...