Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au împrumutat partidul cu câte 45.000 de lei pentru campania electorală

Data publicării:
blaga gorghiu pnl fb

 

Astfel, în declaraţiile de avere pe 2016 ale celor doi lideri liberali, la capitolul împrumuturi în nume personal, apare suma de 45.000 de lei către Partidul Naţional Liberal.

În declaraţia de avere trebuie să fie trecute toate împrumuturile care depăşesc suma de 5.000 de euro.

În luna aprilie, copreşedintele PNL Vasile Blaga declara că variantele luate în calcul pentru finanţarea campaniei la alegerile locale sunt fie accesarea unui credit bancar, pentru care să se gireze cu sediile, fie 40 de colegi din conducere să împrumute partidul, în condiţiile legii, urmând să-şi recupereze banii în octombrie-noiembrie.

Un partid pentru campania la nivel central poate cheltui 2.200.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro”, spunea Blaga, adăugând că partidul are două variante pentru finanţarea campaniei, conform legislaţiei în vigoare.

O variantă, pentru care noi am început demersurile încă de săptămâna trecută pentru un împrumut la una din bănci, nu cele de stat, pentru că amândouă nu au dreptul să împrumute partide, conform unei Hotărâri de Guvern de la începutul anului, dacă nu, să nu vă surprindă, 40 de colegi din conducerea partidului o să împrumute, în condiţiile legii, partidul, urmând să-şi ia banii înapoi în octombrie-noiembrie, aşa cum spune legea, după ce se încheie toată această procedură de către AEP - împrumuturi pe persoană fizică şi din cont”, afirma Vasile Blaga.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...