Florentin Pandele candidează ca independent la Primăria Voluntari

Data publicării:
pandele fb

Foto: Facebook

Am decis să-mi depun candidatura ca independent pentru Primăria Orașului Voluntari, pentru a pune capăt oricăror speculații privind legătura partinică dintre candidatura mea și cea a soției mele”, a anunțat Florentin Pandele într-un comunicat.

Florentin Pandele este soțul Gabrielei Firea, vicepreședinte PSD și candidat la primăria Capitalei.

Am în spate o carieră de 16 ani în slujba cetățenilor din Voluntari, în care am transformat o comună ca oricare alta de la marginea Bucureștiului în cel mai mare oraș al județului Ilfov”, a scris Pandele, care este primar în voluntari din 2000.

Am fost tentat să mă opresc aici, cum s-ar putea spune, în plină glorie, dar am încă proiecte pe care îmi doresc să le duc la bun sfârșit, iar sprijinul masiv de care mă bucur în continuare din partea voluntărenilor îmi oferă o motivație suplimentară”, a mai spus el.

Din partea PSD, pentru primăria Voluntari a fost înregistrată candidatura lui Robert Frunză. Alte două candidaturi au fost respinse.

Candidatului PNL la Primăria Voluntari, deputatul Florin Secară, i-a fost respinsă candidatura din cauza unor nereguli în listele cu semnături de susţinere. Liberalul acuza PSD de „manevră” şi spunea că va strânge astăzi, din nou, semnăturile necesare. Potrivit unor surse, ar fi fost respinsă şi candidatura PMP la aceeaşi primărie.

Perioada de depunere a candidaturilor expiră la miezul nopții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
SRI, mesaj viral pe Facebook, de Ziua Copilului: „Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...