Procurorul general: Parchetul instanţei supreme a început urmărirea penală faţă de încălcarea dreptului la vot în diaspora 

Data publicării:
tiberiu nitu


ACTUALIZARE 14.10. Dosarul penal privind desfăşurarea votului din diaspora are la bază şase plângeri penale, toate cu acelaşi obiect: obstrucţionarea dreptului la vot. Plângerile sunt formulate la adresa unor miniştri, diplomaţi, fiind vizaţi şi ambasadori şi consulo ai României în străinătate

Potrivit art. 385 din Codul Penal, „împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.  

ACTUALIZARE 9.11. Procurorul general a spus că în acest caz, urmărirea penală este începută in rem, adică cu privire la fapta de încălcare a dreptului la vot.

Tiberiu Niţu a declarat că au fost primite pe mail numeroase sesizări de la români din diaspora, multe însoţite de tabele şi anexe.

Potrivit acestuia, sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor şi a celor implicaţi în organizarea alegerilor în diaspora.



ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.Strict pe lege, sigur că se putea da ordonață de urgență”, a declarat Livia Stanciu.

Întrebată dacă disfuncționalitățile procesului de votare în diaspora ar trebui să facă obiectul unei cercetări a procurorilor, Livia Stanciu a răspuns: „Ca cetățean, mi se pare firesc ca, pe orice problematică care are impact și care interesează populația acestei țări, să se efectueze verificări, cercetări, pentru a se putea transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care populația l-a manifestat față de acest subiect”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Teodor Meleşcanu a demisionat, marți, din funcția de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu-şi asumă responsabilitatea".

El a declarat că îşi cere scuze românilor care au stat la coadă ore în şir pentru a-şi exercita dreptul de vot.

Ministrul de Externe a precizat că trebuie trase anumite concluzii după votul de duminică din diaspora, reamintește Mediafax.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. "Evoluţia societăţii româneşti şi dinamica prezenţei românilor în afara graniţelor a depăşit cu mult cadrul legislativ actual referitor la organizarea alegerilor. Apreciez că devine necesară o analiză aprofundată la nivelul instituţiilor statului, inclusiv la nivelul Ministerului Afacerilor Externe cu privire la cauzele care au determinat disfuncţionalităţi în procesul de votare în străinătate în vederea identificării acelor soluţii legislative care să corespundă situaţiei actuale şi de perspectivă a electoratului românesc şi asigure, fără sincope, condiţiile pentru ca românii să îşi poată exercita dreptul de vot în condiţii de normalitate oriunde s-ar afla pe glob", a declarat Teodor Meleşcanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...