Bani din buget pentru Casa Regală

Data publicării:
casa egala bani

Statutul de persoană juridică de utilitate publică aduce Casei Regale o serie de beneficii.

Potrivit proiectului de lege, Casa Regală îşi va desfăşura activitatea în Palatul Elisabeta, care va putea fi folosit în următorii 99 de ani fără niciun cost. În prezent, acesta este reşedinţa oficială a Regelui Mihai, dar numai pe durata vieţii sale.

Documentul aflat în dezbatere publică mai arată că finanţarea cheltuielilor de funcţionare ale Casei Regale, care în prezent se ridică la aproximativ 5.000 de euro pe lună, vor fi asigurate de la bugetul de stat. În plus, şeful Casei Regale devine demnitar public şi va primi o indemnizaţie lunară, la nivelul unui fost şef de stat.

Şi partidele politice şi Guvernul sunt de acord cu reglementarea statutului Casei Regale.

Dacian Cioloş, premierul României: „Noi lucrăm deja cu Casa Regală de mai multe săptămâni în urma unor idei si propuneri care au venit din partea dânșilor.

Liviu Dragnea - preşedintele PSD: „Casa Regală este un simbol al României de care trebuie să avem grijă. Trebuie creat un cadru legal pentru că este păcat şi este incorect că acum nu există un cadru legal care să reglementeze funcţionarea acestei instituţii.”

Iar cu un statut recunoscut prin lege, membrii Casei îşi vor putea desfăşura activitatea atât în ţară, cât şi peste hotare. Astfel, ei vor promova tradiţiile naţionale, vor participa la acţiuni caritabile şi educaţionale şi pot recunoaşte calitatea produselor sau serviciilor companiilor româneşti. În plus, Casa Regală va promova valorile, potenţialul turistic şi investiţional al României în străinătate.

Pentru toate acestea familia regală va avea un serviciu administrativ format din cel mult 20 de persoane, care vor fi plătite de la bugetul de stat.

Proiectul de lege stabileşte însă şi obligaţii: şeful Casei Regale va trebui să prezinte anual un raport în faţa parlamentarilor despre activitatea din anul precedent.

Familia Regală a României are o avere estimată la 58-60 de milioane de euro, potrivit Capital. Regele Mihai se regăseşte însă şi pe lista datornicilor la stat, cu restanţe de 4,1 milioane de lei, dar care au fost contestate în instanţă.

Beneficiile Casei Regale a României

- Palatul Elisabeta, dat în folosinţă gratuită 99 de ani

- Casa Regală va fi finanţată de la buget

- Şeful Casei Regale va fi demnitar public

- Şeful Casei Regale va primi indemnizaţie lunară

sursa: proiect de lege

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...