35 de parcuri eoliene vor fi construite în Vaslui

Data publicării:
20032013 20eoliene-55845

Pentru construirea acestora, 25 de firme au primit autorizaţie de la Consiliul Judeţean, iar investiţia este de aproape 600 milioane de euro. Două parcuri eoliene au fost deja date în folosinţă în comunele Vutcani şi Drânceni.

Mai multe firme din Portugalia, Olanda sau Germania s-au lăsat convinse de vântul care bate pe dealurile Vasluiului şi au decis să investeasca peste o jumătate de miliard de euro în 500 de turbine. Acestea vor fi amplasate în județ până la sfârșitul anului 2015. La Vutcani însă, una dintre comunele unde funcţionează deja un parc eolian, locuitorii nu ştiu nici acum care sunt beneficiile.

Edilii spun că nici nu au visat vreodată la o investiție de asemenea anvergură.

„Cred ca cifrele acestea sunt elocvente, asta înseamnă locuri de muncă, asta înseamnă cheltuieli cu bunuri materiale și servicii”, a declaratDumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui

După o investiție de 22 milioane de euro, în comuna Vutcani au fost puse în funcțiune, de toamna trecută, turbinele care produc energie cu ajutorul vântului.

Parcul eolian din Vutcani se întinde pe o suprafață de 300 de hectare. Fiecare dintre cele 13 turbine amplasate aici produce o energie de 3MW, iar acesta este cel mai avansat tip de turbina eoliană folosit în acest moment în România

Autoritățile locale sunt încântate de investiție, deşi din parcul de eoliene nu au ajuns până acum prea mulţi bani la buget. Reprezentantii Consiliului Județean au precizat că, din impozitul pe profit al investitorilor, jumătate va ajunge în bugetul local și cealaltă jumătate în visteria județului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...