REPORTAJ. Munca în temperaturi scăzute

Data publicării:
salubris

Munca celor de la salubritate începe la 5 dimineața. Cu lopeți și mături, pe un ger de îți taie respirația, oamenii curăță zonele pe unde circulă pietonii sau autoturismele.

Stratul de gheață ajunge să măsoare câțiva centimetri și trebuie dat la o parte.

Nici prea gros nu poţi să te îmbraci. Făcând muncă obligat te încălzeşti”, a spus unul dintre muncitori.

Nu e ca munca de la birou. Ne îmbrăcăm mai gros. Asta este”, a spus un alt muncitor.

La Braşov, noaptea, temperaturile au coborât până la -10 grade Celsius. Chiar şi în aceste condiţii 15 patrule ale Poliţiei Locale Braşov iau la pas fiecare colţ al oraşului.

Pentru că patrulează ore în șir în frig, s-au găsit soluții ca agenții să se încălzească pentru câteva clipe.

„Pentru perioada sezonului rece distribuim periodic ceai cald agenţilor noştri din teren şi de asemenea avem posibilitatea de ceva timp să le oferim locuri de repaus”, a spus Florin Popleanu, șef ordine publică Poliția Locală Brașov.

Și în Constanţa a fost a doua noapte consecutiv în care s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute. Muncitorii care lucrează în aer liber s-au mai încălzit doar cu un ceai şi o cafea.

Pe George l-am întâlnit în fața florăriei sale. Chiar dacă este îmbrăcat foarte gros, el spune că trebuie să mai facă mișcare pentru a se încălzi.

„Dau zăpada, uite, nu trebuie să dau din față de aici? Tre' să dăm, să nu cadă oamenii pe jos”, a spus el.

Meteorologii nu vin cu veşti deloc îmbucurătoare. Deşi nu mai ninge şi nici viscolul nu îşi mai face simţită prezenţa va fi în continuare ger.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...