A murit Ion Predescu, fost judecător al Curții Constituționale, anunță CCR

Data actualizării: Data publicării:
ion predescu fost judecator ccr
Foto: CCR

Ion Predescu, fost senator și judecător al Curții Constituționale, a murit la vârsta de 93 de ani. Anunțul decesului său a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă transmis de CCR. 

”Curtea Constituţională a României anunţă cu profund regret decesul prof.univ.dr. Ion PREDESCU, judecător în perioada 2004 – 2013.
Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București și al Facultății de Litere și Filosofie, domnul Ion PREDESCU va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România.

Avocat din 1952, consilier și director al BCAJ Craiova, senator din mai 1990, membru al Comisiei constituționale a Adunării Constituante, președinte al Comisiei juridice a Senatului și ministru al Justiției (1996), a participat la redactarea Constituției României (1991) și a legilor care au pus bazele statului de drept și democrației constituționale.

A fost membru al Asociației Juriștilor din România și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din Craiova și la Facultatea de Drept a Universității "Spiru Haret" din București, precum și autor a numeroase cărți, articole și studii publicate în revistele de specialitate. Dovadă a strălucitei sale cariere stau și distincțiile de stat și profesionale conferite de-a lungul timpului, între care pot fi amintite Steaua României în grad de Cavaler, Ordinul Serviciul credincios, Ordinul patriarhal Sfinții Împărați Constantin și Elena, Cetățean de Onoare al municipiului Craiova, omagiat cu Meritul Academic.

Numit judecător al Curții Constituționale în anul 2004 pentru un mandat de 9 ani, a reprezentat un important factor de echilibru, rațiune și înțelepciune, punând în slujba justiției constituționale întreaga sa erudiție, experiență profesională și de viață, dar și calitățile umane deosebite.

Membrii Curţii Constituţionale şi toţi cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu domnul prof.univ.dr. Ion PREDESCU îi vor purta o binemeritată  prețuire și o neştearsă amintire. Condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis Curtea Constituțională. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...