30 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov

Data publicării:
revolta-steagul-rosu

„Jos Ceauşescu! Jos Dictatura!”. Au fost primele lozinci anticomuniste care s-au auzit înainte de marea revoluţie, la Braşov. Pe data de 15 noiembrie 1987, muncitorii uzinei de autocamioane din oraş au ieşit în stradă, pentru a protesta. Oamenii nu mai suportau traiul prost şi salariile mici. În scurtă vreme, micii revolte s-au alăturat alţi 10.000 de braşoveni. Toţi strigau în centrul oraşului împotriva comuniştilor. Zile în şir, apoi, zeci de muncitori au fost anchetaţi şi torturaţi de Securitate. Astăzi, în amintirea curajoşilor care au sfidat regimul, au fost organizate evenimente în memoria celor întâmplate atunci.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, începea, la Brașov, revolta muncitorilor de la fosta uzină "Steagul Roșu". Fabrica avea 130 de secții și ateliere și peste 21.000 de angajați. Revolta a fost declanșată de o parte din muncitori. Unii primiseră jumătate din salariu, alții nimic.

„De aici au plecat în urma cu 30 de ani muncitorii uzinei de autocamioane. Angajații de la schimbul 3 și cei care veniseră de dimineață au plecat spre centrul orașului ca să ceară socoteala pentru neplata integrală a lefurilor și pentru condițiile de viață”, relatează Ruxandra Morar, reporter Digi24.

Dan Ioan avea atunci 46 de ani și lucra la Secția Matrițe, ca strungar. A ieșit în stradă să-și strige nemulțumirea alături de colegii săi.

Am făcut şi noi ceva dezordine pe acolo, le-am spart geamurile cu piuliţe, cu şuruburi, iar dup-aia, ne-am învărtit de câteva ori pe acolo şi dacă nu vroia să stea nimeni de vorbă cu noi, mergem la Consiliul Judeţean de Partid”, povestește Dan Ioan, fost strungar la Steagul Roșu.

Lucrurile n-au rămas așa. Autoritățile au pornit imediat represaliile. 61 de oameni au fost condamnați la închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă sau deportați din oraș. Mulți dintre ai au fost torturați și umiliți.

„De pildă, Iulian Vlad a ordonat imediat, în dimineaţa zilei de 15 ca la Braşov măsurile să nu aibă limite”, spune Mihai Demetriade, consilier principal CNSAS.

„Ne-a bătut cam rău, dar eu am zis că cineva m-a turnat că am tras curentul. Şi cum ai tras curentul şi nu ştiu ce... Nu am recunoscut nimic. Mai dă-i bătută, nu am recunoscut”, mai spune Dan Ioan.

La o săptămână de la revoltă, trei studenți și-au exprimat public solidaritatea cu muncitorii arestați. Lucian Silaghi a fost unul dintre ei.

„Am fost arestaţi, am fost exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată, în anul patru fiind şi excluşi din UTC. Am fost reînmatriculaţi în luna septembrie, în toamna anului 1989”, spune Lucian Silaghi.

Mulți dintre muncitorii care au participat la revoltă nu au aflat nici până azi cine i-a turnat la Securitate. Unii au putut reveni în Brașov abia după 1989.

Parchetul General are o anchetă în curs, dar procurorii mai au mult de muncă până termină dosarul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...