9.400 de persoane şi 7.000 de maşini au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Data publicării:
politia frontiera nadlac
FOTO: Poliția de Frontieră

Aproape 19.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi 13.600 de maşini au tranzitat punctele de frontieră ale României în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră, citată de Agerpres.

„Pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport. În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport”, potrivit unui comunicat de presă.

Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele pentru controlul documentelor, a precizat IGPF.

Potrivit comunicatului, formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În punctele de trecere şi la „frontiera verde”, au fost constatate trei infracţiuni şi 10 contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...