A început postul Crăciunului 2023. Ce tradiții respectă credincioșii ortodocși în următoarele 40 de zile

Data publicării:
paine, nuci si mere
Postul Crăciunului durează 40 de zile. Foto: Profimedia

Postul Crăciunului 2023, denumit și Postul Nașterii Domnului, începe miercuri, 15 noiembrie, și se va termina pe data de 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, zi în care se ține post negru. De astăzi, meniul zilnic al credincioșilor trebuie să conțină preparate culinare pe bază de legume și, ocazional, preparate din pește. 

Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și durează 40 de zile

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil, scrie crestinortodox.ro. Potrivit tradiției, Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului este sărbătorit pe 14 noiembrie, însă dacă această dată pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte.

Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie și ține 40 de zile, până pe data de 24 decembrie, timp în care credincioșii își amintesc de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, prin post, enoriașii se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

Dezlegări în timpul Postului Crăciunului

Potrivit Bisericii, în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, și 20 septembrie, când se face pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul, credincioșii au dezlegare la pește. În rest, vor avea o alimentație bazată pe legume. 

Zilele din timpul Postului Crăciunului 2023 în care este dezlegare la pește sunt:

  • 21 noiembrie - Intrarea Maicii Domnului în Biserică;
  • 23 noiembrie - Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii;
  • 25 noiembrie - Sfânta Muceniță Ecaterina și Sfântul Mercurie;
  • 26 noiembrie - duminica;
  • 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei;
  • 2 decembrie - Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul;
  • 3 decembrie - Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica,
  • 4 decembrie - Sfânta Varvara;
  • 5 decembrie - Sfântul Sava cel Sfințit;
  • 6 decembrie - Sfântul Ierarh Nicolae;
  • 7 decembrie - Sfânta Muceniță Filofteia;
  • 9 decembrie - Zămislirea Sfintei Fecioare Maria;
  • 10 decembrie - duminica;
  • 12 decembrie - Sfântul Ierarh Spiridon;
  • 16 si 17 decembrie - sâmbătă și duminică;
  • 18 decembrie - Sfântul Daniil Sihastrul.

Alte tradiții care se respectă în postul Crăciunului

Tradiția spune că în prima zi a Postului Crăciunului, după Lăsata Secului, credincioșii încep ritualurile de purificare și vor spune rugăciuni pentru iertarea păcatelor, scrie traditii-superstitii.ro.  În aceeași zi, toate oalele trebuie puse cu gura în jos, pentru ca membrii familiei să fie feriți de orice pagubă sau boală.

De asemenea, la începutul postului sunt făcute și ofrandele rituale dedicate păsărilor cerului. Astfel, de Lăsatul Secului, trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Potrivit sursei citate, acest obicei se practică pentru că astfel vrăbiile nu vor strica ogoarele.

Tradiția mai spune că fetele nemăritate trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare. După ce acestea sunt fierte, se așează pe masă pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta.

În postul Crăciunului, după Lăsatul Secului, începe și sezonul șezătorilor. Potrivit crestinortodox.ro, șezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar și distractiv. Femeile, dar și fetele tinere, se întâlnesc pentru diverse activități, precum torsul cânepii sau a lânii unei gospodine, combinând munca cu distracția, fiindcă în cadrul șezătorilor au loc și numeroase obiceiuri distractive.

De asemenea, în șezătorile ce aveau loc înaintea Crăciunului și a Anului Nou, se învățau și se repetau colindele și urăturile și se discuta în amănunt despre buna pregătire a acestor sărbători.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...