Accident feroviar în Teleorman. Mecanicul trenului care a lovit marfarul a fost reținut, apoi pus sub control judiciar

Data publicării:
echipe isu ajuta pasageri din trenul de pasageri care a evitat impactul cu un marfar
Accident feroviar în Teleorman. FOTO: ISU Teleorman

Mecanicul trenului de călători care a lovit o garnitură de marfă în gara din Roșiorii de Vede, luni dimineața, a fost reținut de polițiști. Instanța a decis însă eliberarea lui și cercetarea sub control judiciar.

Mecanicul „a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale, procurorul dispunând măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile, precum și punerea acestuia în libertate”, arată un comunicat al poliției.

Luni dimineața, trenul accelerat care circula pe ruta Arad-București Nord a depășit semnalul „oprire” și a ajuns din urmă un tren de marfă care transporta mașini și l-a lovit violent, ceea ce a provocat deraierea ultimelor trei vagoane ale marfarului.

12 persoane au fost rănite în urma impactului, patru dintre ele fiind transportate la spital. Celelalte opt au fost asistate medical la fața locului.

În trenul de pasageri erau 280 de persoane. 200 dintre ele au fost duse cu microbuze ale ISU Teleorman către stația Roșiori, iar de acolo au urcat în alt tren care să le ducă la destinație.

Mecanicul de locomotivă „a greșit fără niciun dubiu”, a declarat la Digi24 directorul CFR Călători, Traian Preoteasa.

„Mecanicul de locomotivă a depăşit controlat semnalul pe culoarea roşie. Asta e marea lui greșeală. De ce a făcut treaba asta va da explicaţii comisiei de anchetă. Eu am discutat cu mecanicul. Am fost la locul accidentului, am vorbit cu mecanicul de două-trei ori. Prima dată nici el nu și-a dat seama, impactul a fost minor. Cei patru nu au fost loviți din cauza impactului, ci a frânării bruște. Asta a cauzat lovirea, nu impactul”, a spus Preoteasa.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...