Ambasadorul Ucrainei, convocat la MAE să dea explicații în scandalul Bâstroe

Data actualizării: Data publicării:
canalul bistroe
Ionel Scrioșteanu, despre situația de pe Bâstroe: Până la finalul lunii aprilie ar trebui să știm dacă s-a făcut dragaj de adâncire FOTO: Profimedia Images

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că ambasadorul Ucrainei va fi prezent la Ministerul Afacerilor Externe, pentru explicații după postarea ministerului Infrastructurii de la Kiev privind adâncirea canalul Bâstroe. Ministrul Transporturilor a convocat o ședință cu toate structurile implicate de la nivelul instituției pe tema navigație pe canalul Chilia-Bâstroe. 

„Azi, la Ministerul Afacerilor Externe va fi prezent ambasadorul Ucrainei, i se va cere ca în perioada următoare autoritățile române să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor care se fac, iar mijloacele noastre tehnice să poată să meargă pe canal. E vorba de executarea unor lucrări care au impact pe mediu asupra Deltei Dunării.

Trebuie să verificăm și să confirmăm aceste date, să ajungem pe canal să executăm măsurătorile de adâncime. Întreținerea e pentru 3,5 metri, ce depășește această adâncime înseamnă adâncirea canalului.

Pe baza măsurătorilor, Ministerul Mediului - și celelalte structuri care răspund și sunt preocupate de menținerea în forma naturală a Deltei Dunării - va acționa ca atare, inclusiv prin sesizarea Comisiei Europene”, a declarat Nicolae Ciucă.

În mijlocul scandalului legat de adâncirea Canalului Bâstroe, căreia România i se opune și despre care autoritățile ucrainene spun că este „doar pentru întreținere”, Ministerul Infrastructurii din Ucraina a afirmat, într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării. Mesajul ministerului vine în contradicție cu afirmațiile de sâmbătă ale ambasadei ucrainene.  

„Pentru prima dată în timpul independenței Ucrainei, pescajul care trece prin Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru capacitatea fluviului Dunărea și pentru cifra de afaceri a porturilor de export. Continuăm să dezvoltăm clusterul portuar dunărean împreună cu partenerii noștri europeni”, se arată în postarea publicată, vineri, pe Twitter.

Mesajul a fost publicat cu o zi înainte ca ambasada ucraineană la București să precizeze că toate lucrările „sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei” și „vizează exclusiv întreținerea căii navigabile”. Ulterior, un comunicat cu același mesaj a fost publicat și pe site-ul ministerului infrastructurii ucrainean. 

„Conform ordinului din 16 februarie, emis de portul Izmail, pescajul de trecere al navelor în tronsonul de la kilometrul zero al gurii Bâstroe a Dunării, până la kilometrul 77 al gurii Chilia este de 6,5 metri, iar din kilometrul 77 până la kilometrul 116 al estuarului – 7 metri. La începutul invaziei rusești, pescajul maxim era de numai 3,9 metri. Îndepărtarea sedimentelor s-a făcut ca parte a programului UE «Solidarity Lanes», menit să promoveze dezvoltarea rutelor logistice alternative pentru exporturile ucrainene.

„Zona portuară a Dunării și-a dezvoltat semnificativ capacitatea de export în ultimul an. Doar în martie anul trecut, circulația mărfurilor în porturile Izmail, Reni și Ust-Dunăre” a crescut de trei ori. Dintre acestea, au fost exportate peste 17 milioane de tone de produse, inclusiv peste 11 milioane de tone de produse alimentare. Ca urmare a acestei dinamici și a problemelor care încă persistă cu exporturile prin porturile maritime, dezvoltarea infrastructurii regiunii Dunării este un doemniu prioritar al activității noastre.

În cadrul acestei lucrări și datorită succeselor Armatei Ucrainene la Marea Neagră, am deschis deja estuarul Bâstroe pentru transport maritim și am crescut potențialul de transbordare al porturilor. De asemenea, continuăm lucrările de dragare în partea ucraineană a Dunării. Am reușit să creștem pescajul permis al navelor pentru prima dată de la declararea independenței.

Datorită acestui fapt, vom putea asigura transport maritim mai eficient și mai sigur între Marea Neagră și Dunăre, și vom putea crește fluxul de transport de mărfuri prin porturile la Dunăre Mulțumim partenerilor noștri europeni pentru susținerea acestui proiect al nostru în cadrul programului «Solidarity Lanes», - a declarat Oleksandr Kubrakov, Viceprim-ministru pentru Reconstrucția Ucrainei - Ministrul Dezvoltării Comunitare, Teritoriilor și Infrastructurii.

Creșterea pescajului navelor pentru trecerea prin estuarul Bâstroe la nivelul specificat a devenit posibilă datorită eliminării efectelor derivei, îndepărtării sedimentelor și restabilirii capacității de tranzit în zona porturilor maritime ale Ucrainei.

Lucrările operaționale pe partea ucraineană a Dunării sunt realizate în cooperare cu Comisia Europeană, România și Comisia Dunării. Această organizație guvernamentală internațională este responsabilă de asigurarea și dezvoltarea liberei navigații pe Dunăre pentru navele comerciale”, se arată în comunicatul Ministerului Infrastructurii din Ucraina. 

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, anunțase, miercuri, că există semnale că, în acest moment, Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, lucru care ar putea avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze. 

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, joi, că nu a primit nicio informare de la autorităţile române privind execuţia unor lucrări de adâncire a canalului Bâstroe şi a reiterat poziţia României care nu este de acord cu propunerea de includere a braţelor Chilia şi Bâstroe în reţeaua europeană de transport TEN-T.

De asemenea, Ministerul Mediului a anunţat că nici legislaţia naţională a României şi nici cea ucraineană nu permit desfăşurarea unor lucrări în acea zonă, care să pună în pericol biodiversitatea. Ministrul adjunct al infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, a anunţat vineri că negocierile privind prelungirea coridorului pentru cereale prin Marea Neagră vor începe într-o săptămână. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...