Ambasadorul Vasile Soare: „Ați cam dat cu bâta-n baltă, stimați colegi de la Ambasada Federației Ruse la București!”

Data publicării:
vasile soare - fb

Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, dă o replică acidă diplomaților ruși de la București, după o postare controversată apărută pe contul de Facebook al Ambasadei Federației Ruse în România, o postare referitoare la Armata Roșie, ce a stârnit iritare în rândul opiniei publice din România.

„Mda...aţi cam dat cu bâta în baltă, cum se zice la Români, stimaţi colegi de la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. Nu ştiu cum faceţi, dar periodic reuşiţi să-i iritaţi pe români, făcând trimitere la istoria comună recentă, complicată. Cum puteţi încerca să ştergeţi din memoria acestui popor evidenţele, fie ele petrecute în urmă cu 75 de ani??? Ca diplomaţi la Bucureşti ar trebui să cunoaşteţi că mulţi români păstrează amintiri vii de la bunici despre comportamentul soldatului sovietic pe teritoriul României, care nu are nimic de-a face cu "eliberarea"...Este regretabilă postarea, mai bine vă abţineaţi...Lăsaţi-o baltă!”, scrie ambasadorul Vasile Soare pe contul său de Facebook.

Postarea Ambasadei Rusiei în România datează din 28 decembrie, este în română și rusă și reclamă atitudinea critică a presei românești, dar și a celei occidentale față de soldații Armatei Roșii „care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale”. Ampla postare a Ambasadei ruse este o pledoarie propagandistică pro-armata sovietică, deși aceasta a fost învinovățită adeseori - cu mărturii - de abuzuri și atrocități comise pe teritoriile ocupate, inclusiv în România. 

De altfel, în două zile, peste 1.100 de utilizatori Facebook, marea majoritate români, au reacționat vehement la această postare, exprimându-și revolta.

„Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre "atrocităţile" soldaţilor sovietici – eliberatorilor Europei de fascism?  Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii”, se arată în postarea Ambasadei Federației Ruse la București. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...