Dosar de moarte suspectă în cazul fostului judecător Stan Mustață. Penitenciarul Jilava a anunțat deschiderea unei anchete

Data actualizării: Data publicării:
stan

O anchetă internă a fost demarată la Penitenciarul Jilava după ce fostul judecător Stan Mustaţă, care efectua o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită, a murit, miercuri, la Spitalul "Carol Davila", în urma unui infarct miocardic.

Iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis joi un dosar penal de moarte suspectă în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului, dosarul a fost deschis în urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar "Carol Davila".

"În data de 8 august 2018, în jurul orei 22,00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti - Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice. De asemenea, la nivelul administraţiei locului de deţinere a fost demarată o anchetă internă", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis joi.

Lorette Luca, avocata lui Stan Mustaţă, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că a fost anunţată de soţia lui Stan Mustaţă miercuri seară. "Mi-a povestit printre suspine şi lacrimi împrejurarea că ieri domnul Mustaţă a încetat din viaţă la 'Carol Davila', la spital, după ce fusese transferat din penitenciar în penitenciar. Fără nicio motivaţie, fără nicio noimă, la 2 noaptea a fost transferat de la Jilava la Giurgiu, a vomat tot drumul, i-a fost foarte rău, la Giurgiu l-au dus la spitalul civil din Giurgiu, pentru că se afla într-o stare deplorabilă, l-au readus la Penitenciarul Jilava, l-au mai dus la un spital civil care nu avea dotările necesare, i-au montat un cateter când pe piciorul stâng, când pe piciorul drept, ulterior l-au readus în penitenciar, dânsul era sfârşit, era terminat, ca în final să-l ducă ieri la 'Carol Davila' la spital, unde s-a încercat montarea unui cateter performant, astfel încât să producă efectele necesare, numai că, din nefericire, în timpul intervenţiei, pentru că s-a demarat şi o dializă, domnul Mustaţă, având probleme majore cu rinichii, s-a produs infarctul miocardic şi a decedat", a spus Luca.

Avocata a adăugat că Mustaţă avea probleme cardiace, renale, iar din ce ştie şi tumori maligne, care se pare că au evoluat. Ea nu crede că este vorba de culpă medicală în acest caz.

Ea a menţionat că va face plângere penală împotriva conducerii Penitenciarul Jilava.

"Vom formula plângerile necesare împotriva persoanelor responsabile, categoric vom formula plângeri penale împotriva conducerii Penitenciarului Jilava, pentru că, până la urmă, băieţii de la intervenţie care l-au luat la 2 noaptea l-au luat pentru că aşa au primit ordin, nu lucrătorii penitenciarului sunt vinovaţi, vinovat este cel care a dat ordin, care a dat dispoziţia de transfer. (...) Am să fac sesizare la Ministerul de Justiţie vizavi de ce se întâmplă în penitenciare, o să solicit domnului ministru printr-un memoriu să dispună un control la ANP să vedem cum şi de ce oamenii sunt plimbaţi precum sacii de cartofi, de ce se încalcă dispoziţiile legale care precizează că executarea pedepselor privative de libertate trebuie făcută în raza de domiciliu pentru a se atinge scopul resocializării şi reintegrării celor condamnaţi, deci tot ceea ce e legal şi normal voi face în acest caz", a declarat Luca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"