Rusia a mobilizat un submarin nuclear în Oceanul Arctic pentru a testa o torpilă nucleară botezată „Arma Apocalipsei”

Data actualizării: Data publicării:
K-329 Belgorod nuclear submarine
Submarinul nuclear rus Belgorod, despre care se crede că este prevăzut cu torpile nucleare Poseidon. Foto: Profimedia Images

Submarinul nuclear rus K-329 Belgorod a „dispărut” de la baza sa și a fost mobilizat în Oceanul Arctic unde urmează a testa, cel mai probabil în Marea Kara, aflată la nord de Siberia, noua torpilă nucleară „Poseidon”, supranumită „Arma Apocalipsei”, se arată într-un raport secret al NATO citat de publicația La Repubblica.

Publicația italiană precizează astfel că NATO a trimis un avertisment adresat țărilor aliate referitor la „dispariția” submarinului nuclear al flotei ruse, despre care se crede că ar avea 6 astfel de torpile nucleare la bord.

În luna iulie 2022, submarinul Belgorod a fost predat oficial marinei ruse în portul Severodvinsk. Constructorul său a spus în acel moment că este „un vas de cercetare”.

Experţii spun că designul său este o versiune modificată a submarinelor ruseşti cu rachete ghidate din clasa Oscar II, făcute mai lungi pentru a putea transporta torpile cu armament nuclear şi echipamente pentru adunarea de informaţii. Belgorod are o lungime de peste 184 de metri, fiind cel mai lung submarin din ocean în prezent - mai lung chiar şi decât submarinele cu rachete balistice şi ghidate din clasa Ohio ale marinei americane, care au o lungime de 171 de metri.

TASS a raportat că submarinul va transporta torpilele Poseidon în curs de dezvoltare cu capacitate nucleară, care sunt proiectate pentru a fi lansate de la sute de kilometri distanță și pentru a evita apărarea de coastă înaintând sub apă.

„Această mega torpilă nucleară este unică în istoria lumii”, a scris expertul american în submarine HI Sutton, pe blogul său, care a adăugat că „Poseidon este o categorie complet nouă de arme care va remodela planificarea navală atât în ​​Rusia, cât și în Occident, ducând la noi cerințe și noi arme”.

Atât oficialii americani, cât și cei ruși au spus că torpilele Poseidon lansate de pe submarinul Belgorod dispun de focoase nucleare ce ar putea provoca unde radioactive care ar face ca zonele de coastă care țintite nelocuibile timp de decenii. Potrivit unui raport al Serviciului de Cercetare al Congresului american (CRS), Belgorod ar avea capacitatea de a transporta până la opt torpile Poseidon, deși unii experți în arme spun că ar putea fi vorba doar de șase torpile.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a aflat Anca Molnar că are cancer. Dezvăluiri care te vor face să plângi: “Nu știa mai nimeni”
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni de viață ale lui Avicii: „Arăta ca un zombie!” DJ-ul suedez își...
Film Now
Ies la iveală detalii despre filmul „Edward Scissorhands”. Johnny Depp s-a luptat pentru acest rol cu Tom...
Adevarul
Cine îi poate opri pe populiști să facă jocurile la Bruxelles. Expert: „Ursula von der Leyen vrea alianță cu...
Newsweek
Câte mii € pe lună ia un român dacă se duce pe front în Ucraina? Ce contract semnează? Pe câte luni?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce eforturi ar fi făcut Jennifer Lopez pentru a-și salva căsnicia cu Ben Affleck. Apropiat: „Nu vrea să...
UTV
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. “Ramaneti cu bine si cautati-ma printre...