Cămila rămâne la Nuţu Cămătaru

Data publicării:
nutu

Două maimuțe, doi lemuri și o cămilă - asta au descoperit polițiștii acasă la Nuțu Cămătaru.

Descinderile din această dimineaţă au pornit de la evadarea unei maimuţe săptămâna trecută în Bucureşti.

Potrivit reprezentantului ASPA Bucureşti, cămila găsită va rămâne la Nuţu Cămătaru: „Mai multe informaţii se pot obţine de la Garda de Mediu”.

Reprezentantul ASPA Bucureşti, care a fost prezent la percheziţiile de azi, a declarat că acţiunea de azi a fost o consecinţă a incidentului de săptămâna trecută când o maimuţă a fost văzută într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei.

În urma unei desfăşurări de forţe de amploare, animalul a fost capturat şi dus la la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei. Maimuţa, botezată Aki, rămâne în centru aproximativ 30 de zile, timp în care îi vor fi făcute mai multe analize medicale. În paralel, se caută o grădină zoologică pentru găzduirea sa pe viitor.

Potrivit ASPA Bucureşti, Aki este un macac tânăr, are aproximativ 3 ani, iar medicii veterinari spun că o astfel de maimuță poate trăi până la 28 de ani.

Polițiștii încearcă acum să afle de unde a evadat maimuța, Nuțu Cămătaru fiind cunoscut pentru pasiunea sa pentru animale exotice. De altfel, în februarie 2013, polițiștii au descoperit în curtea lui și alte animale exotice.

Redactare G. Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...